Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac, avertizează: „Majoritățile gen PSD-PNL-UDMR se pot prăbuși rapid precum un colos din lut!”

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac avertizează că majorităţile precum cea formată din PNL, PSD şi UDMR „sunt periculoase, dar în acelaşi timp se pot prăbuşi rapid precum un colos din lut”. Tomac spune că guvernul trebuie să muncească pentru a absorbi banii din PNRR.

„Guvernul, ce va fi prezentat astăzi, va trebui să muncească zi și noapte pentru a absorbi banii oferiți prin PNRR”, spune europarlamentarul Eugen Tomac despre Guvernul PSD -PNL – UDMR.

„Dacă nici de aceasta dată, când avem în față o alianță contra naturii cu o majoritate de 226 deputați și 94 senatori, însemnând 70% din Parlament, când toate consiliile județene sunt dominate de PSD, PNL și UDMR, când din cei peste 3180 de primari din toată țara – 2876, peste 90%, provin din rândul celor trei partide, când totul pare sub control, nu mai există nicio scuză pentru neimplementarea proiectelor aprobate de Uniunea Europeană”, mai spune Eugen Tomac.

În acelaşi timp, eurodeputatul PMP Eugen Tomac avertizează, referindu-se la Guvernul PSD -PNL – UDMR, că „majoritățile acestea sunt periculoase, dar în același timp se pot prăbuși rapid precum un colos din lut, dacă vor menține aceeași retorică pe care am văzut-o în aceste săptămâni, cât au creat coaliția”.

„Eșecul lor va fi un dezastru pentru țară, cu un impact major pentru toată economia României. Dacă însă vor reuși să implementeze PNRR-ul, atunci tot românul va fi mulțumit, chiar și cei care vorbesc în casă limba maghiară”, conchide Eugen Tomac.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.