Ludovic Orban (Forța Dreptei), revoltat de creșterea prețurilor la energie, gaz și combustibil: „Adoptarea rapidă a proiectelor noastre ar putea stăvili degradarea puterii de cumpărare!”

Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, critică dur lipsa soluțiilor guvernanților la creșterea abruptă a prețurilor la energie electrică, gaz natural și combustibil care afectează grav puterea de cumpărare a românilor.
„Creșterea abruptă a prețurilor la energie electrică, gaz natural și combustibil afectează grav puterea de cumpărare a românilor, atât direct, cât și indirect. Direct, pentru că o mare parte din venituri le cheltuim pe facturi și pe benzină sau motorină. Indirect, pentru că prețurile la toate produsele și serviciile vor crește din cauza creșterii costurilor cu gazul, electricitatea și combustibilul. Creșterea inflației duce la scumpirea creditului și la creșterea ratelor pentru creditele cu dobândă variabilă.
Soluția propusă de noi este foarte simplă. Statul, care oricum câștigă din lanțul de scumpiri, să renunțe la o parte din venituri pentru a aduce facturile la energie, gaz și combustibil la un nivel acceptabil.
După ce am înaintat Parlamentului proiectul de lege care reduce facturile la energie electrică și gaz prin scoaterea din factură a accizei, bonusului de cogenerare și a contravalorii certificatelor verzi precum și reducerea TVA de la 19 la 5%, săptămâna aceasta vom înainta un proiect de lege care urmărește reducerea prețului carburanților prin reducerea pe o perioadă de 6 luni a accizei la jumătate și prin reducerea TVA de la 19% la 5%. Acest proiect, odată adoptat, ar scădea prețul la pompă cu până la 30%. Am mai adoptat o măsură similară, când am anulat supraacciza și am redus prețul carburantului.
Adoptarea rapidă a proiectelor noastre ar putea stăvili degradarea puterii de cumpărare provocate de valul de scumpiri la toate celălalte produse și servicii, care este declanșat de actualul nivel al facturilor și al prețurilor la carburanți”, a precizat, pe pagina de Facebook, deputul Ludovic Orban (Forța Dreptei).
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.