Nestlé Global anunță rezultatele financiare pentru anul 2021 și raportează o creștere organică de 7,5%
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, anunță rezultatele financiare înregistrate la nivel de grup pentru anul 2021, raportând o creștere organică de 7,5%, generată de un mix de cote de piață în creștere, redresarea sectorului out-of-home și dinamica pozitivă din retail.
Creșterea organică a ajuns la 7,5%, cu o creștere internă reală (RIG) de 5,5% și pricing de 2,0%. Creșterea a fost susținută de dinamica continuă a vânzărilor din retail, de redresarea constantă a canalelor out-of-home, de creșterea prețurilor și de creșterea cotei de piață.
Vânzările totale raportate au crescut cu 3,3%, la 87,1 miliarde CHF (2020: 84,3 miliarde CHF), fiind afectate de schimbul valutar, cu o reducere de 1,3%, dar și de dezinvestiții, cu un impact negativ de 2,9%.
Câștigurile per acțiune au crescut cu 5,8% în monedă constantă. Consiliul de administrație propune o creștere a dividendelor cu 5 centime, până la 2,80 CHF pe acțiune, marcând 27 de ani consecutivi de creștere. În total, 13,9 miliarde CHF au fost returnate acționarilor în 2021 printr-o combinație de dividende și răscumpărări de acțiuni.
Perspectiva pentru 2022: o creștere organică a vânzărilor în jurul valorii de 5%.
Perspective pe termen mediu: o creștere susținută a vânzărilor organice cu o singură cifră.
Mark Schneider, Nestlé CEO, a comentat: „În 2021, ne-am concentrat în continuare pe punerea în aplicare a strategiei noastre pe termen lung și pe accelerarea investițiilor în creștere, navigând în același timp prin provocările lanțului de aprovizionare la nivel mondial. Creșterea noastră organică a fost puternică, cu o sporire a cotei de piață, în urma execuției disciplinate, a inovației rapide și a digitalizării intense. Întreaga echipă Nestlé a demonstrat perseverență exemplară și agilitate într-un mediu plin de provocări. Agenda noastră de sustenabilitate a progresat în continuare pe măsură ce lucrăm pentru bunăstarea consumatorilor noștri, contribuim la regenerarea mediului și la consolidarea comunităților agricole din lanțurile noastre de aprovizionare. Mergând mai departe, suntem încrezători în puterea modelului nostru de creare a valorii”.
Zona Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord (EMENA)
- Creștere organică de 7,2%: 6,0% RIG; 1,2% pricing.
- Europa de Vest a înregistrat o creștere organică medie cu o singură cifră, cu RIG puternic și prețuri ușor pozitive.
- Europa Centrală și de Est a înregistrat o creștere organică de două cifre, cu RIG puternic și prețuri pozitive.
- Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Turcia și Israel au raportat o creștere organică ridicată cu o singură cifră, cu o contribuție echilibrată din partea RIG și a prețurilor.
Vânzări 2021 | Vânzări 2020 | RIG | Pricing | Creșterea organică | UTOP 2021 | UTOP 2020 | Marja 2021 | Marja 2020 | |
Zona EMENA | CHF 21.1 bn | CHF 20.2 bn | 6.0% | 1.2% | 7.2% | CHF 3.9 bn | CHF 3.8 bn | 18.5% | 18.6% |
Creșterea organică a ajuns la 7,2%, cu RIG puternic de 6,0% susținută de volum și mix. Prețurile au crescut cu 1,2%, cu 2,5% în trimestrul al patrulea. Vânzările raportate în Zona EMENA au crescut cu 4,5%, la 21,1 miliarde CHF. Zona EMENA a raportat o creștere organică de o singură cifră, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Creșterea a fost susținută de evoluția continuă a portofoliului înspre categorii și canale cu creștere rapidă, precum și de inovare. Toate piețele au înregistrat o creștere pozitivă, cu evoluții puternice ale vânzărilor conduse de Regatul Unit, Rusia, Italia și Franța. Zona a continuat să înregistreze creșteri ample ale cotei de piață, în special în ceea ce privește hrana pentru animale de companie, cafeaua și preparatele culinare refrigerate.
Pe categorii de produse, PURINA® PetCare a înregistrat o creștere de două cifre condusă de brandurile premium Gourmet®, Felix® și PURINA® Pro Plan, precum și de produse veterinare. Creșterea a fost puternică pe toate canalele, în special în comerțul electronic și în magazinele de specialitate pentru animale de companie.
Vânzările de cafea au crescut într-un ritm ridicat cu o singură cifră, susținute de un impuls puternic pentru produsele NESCAFÉ și Starbucks® la domiciliu. Nestlé Professional a raportat o creștere puternică de două cifre, ajutată de recuperarea ulterioară a canalelor out-of-home, în special în ceea ce privește consumul de cafea.
Vânzările în categoria Confectionery au crescut la o rată medie de o singură cifră, conduse de KitKat®. Culinary a raportat o creștere de o singură cifră, fiind conduse de Maggi®. Vânzările GARDEN GOURMET® au continuat să crească într-un ritm de două cifre. GARDEN GOURMET® Vuna, recent lansata alternativă de ton pe bază de plante, a cunoscut o cerere puternică, categoria de produse din plante continuând să înregistreze un ritm de creștere susținut. Categoria Infant Nutrition a înregistrat o creștere pozitivă, cu sporirea cotei de piață, în ciuda scăderii natalității în contextul pandemiei.
În România, rezultatele financiare pentru anul 2021 au fost în linie cu cele obținute la nivel global și de zonă, cu o creștere organică de 10,5% susținută de diversitatea portofoliului pe piața locală, în special de categoriile de cafea pentru consum acasă și în sectorul out-of-home, precum și de hrana pentru animale de companie. În contextul pandemiei, Nestlé a continuat să își aducă sprijinul pentru susținerea luptei împotriva COVID-19, și a contribuit cu donații în produse în valoare totală de peste 300.000 CHF pentru comunitățile aflate în nevoie din România.
„Anul 2021 a fost un an aniversar pentru noi și am dorit să-l celebrăm alături de colegii, de partenerii și, bineînțeles, alături de consumatorii noștri, care ne-au determinat să fim din ce în ce mai buni în acești ani și să aducem mereu pe piață produse de calitate, inovatoare și sustenabile. În ciuda contextului, ne-am ambiționat să ne adaptăm rapid la schimbările pieței, să fim mai agili și mai rezilienți. Am lansat peste 30 de produse noi în toate cele 10 categorii pe care le avem în România. Am continuat proiectele de CSR sub cei trei piloni, nutriție echilibrată, mediu și oportunități de dezvoltare a tinerilor, dar am venit și cu un proiect-concurs de idei pentru susținerea restartării României după pandemie, idei excelente care vor fi puse în practică de anul acesta. În 2022, ne continuăm angajamentul față de comunitatea și consumatorii noștri din România și ne urmăm călătoria noastră regenerativă”, declară Silvia Sticlea, Country Manager Nestlé România.
Mai multe detalii cu privire la rezultatele raportate de către Grup aici.
*Raportarea financiară actuală se supune normelor și standardelor financiare internaționale, la nivel de grup.
Despre Nestlé
Nestlé este cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume. Este prezentă în 189 de țări din întreaga lume, iar cei peste 300.000 de angajați sunt dedicați scopului Nestlé de a îmbunătăți calitatea vieții și de a contribui la un viitor mai sănătos. Nestlé oferă un portofoliu larg de produse și servicii pentru oameni și animale de companie, pentru tot parcursul vieții. Cele peste 2000 de brand-uri ale Nestlé includ nume emblematice precum NESCAFÉ®, Nespresso®, Maggi® și Nesquik. Performanța companiei este susținută de strategia Nutrition, Health and Wellness. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani.