Joe Biden, mesaj tranșant: Putin a luat decizia de a invada Ucraina în câteva zile!

Preşedintele american Joe Biden a declarat că preşedintele rus, Vladimir Putin, a luat decizia ca Rusia să invadeze Ucraina în câteva zile şi că, în acelaşi timp, capitala Kiev va fi şi ea atacată.

„În acest moment, sunt convins că a luat decizia”, a spus Joe Biden, într-o declaraţie de presă susţinută la Casa Albă.

„Rusia poate încă să aleagă diplomația. Nu este prea târziu să dezescaladeze și să se întoarcă la masa negocierilor. Azi-noapte, Rusia a fost de acord ca secretarul de stat (Antony) Blinken și ministrul de externe (Serghei) Lavrov să se întâlnească pe 24 februarie în Europa”, a spus Biden.

Preşedintele Biden a spus că, în acest moment, Ucraina este, practic, înconjurată de trupele ruseşti, desfăşurate atât la graniţa dintre Belarus şi Ucraina, frontiera ruso-ucraineană, la care se adaugă şi trupele din Crimeea şi Marea Neagră.

„Nu vom trimite trupe în ucraina dar vom continua sa susținem poporul ucrainean”, a spus preşedintele SUA.

Biden a fost întrebat și de exercițiile cu armament nuclear pe care Vladimir Putin are de gând să le supervizeze personal sâmbătă. Președintele american a spus că „nu crede” că liderul rus „se duce doar să contempleze rachetele”, ci va încerca să transmită un mesaj: încearcă să convingă că poate schimba „dinamica” în Europa.

Liderul american a condamnat escaladarea  violențelor şi încălcarea acordului de încetare a focului în regiunile separatiste din Donbas, Ucraina, precum bombardarea unei grădinţie în localitatea Staniţa, Lugansk şi a catalogat drept „dezinformări” care „sfidează logica” acuzaţiile separatiştilor pro-ruşi referitoare la intenţia Ucrainei de a declanşa o ofensivă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.