Joe Biden, mesaj tranșant: Putin trebuie să plătească preţul agresiunii sale!
Preşedintele american Joe Biden a reiterat, în discursul privind Starea Uniunii, că SUA nu va trimite trupe în Ucraina, în urma invaziei Rusiei, relatează CNN, dar că va apăra teritoriile NATO.
Joe Biden a transmis că SUA este alături de poporul ucrainean şi că au fost trimise trupe în Europa „pentru a proteja aliaţii NATO în eventualitatea în care Putin decide să înainteze spre vest”.
Preşedintele american Joe Biden i-a promis omologului său rus, Vladimir Putin că va plăti pe termen lung, pentru intervenţia militară din Ucraina.
„Deşi crede că poate obţine victorii pe câmpul de luptă, va plăti un preţ piperat pe termen lung. Nu are idee ce urmează”, a declarat Biden în discursul său.
Preşedintele american a ţinut să precizeze că armata rusă va fi din ce în ce mai slăbită în viitor, relatează Reuters.
„Suprimăm accesul Rusiei la tehnologie. Această mişcare va submina puterea economică a ţării lui Putin şi îi va slăbi armata pentru anii următori”, a continuat Biden.
De asemenea, Joe Biden a subliniat că SUA şi aliaţii săi sunt pregătiţi pentru a domoli agresiunea rusă prin sancţiuni: „De-a lungul istoriei noastre, am învăţat o lecţie importantă. Atunci când dictatorii nu plătesc un preţ pentru agresiunea lor, provoacă mai mult haos. Putin a crezut că Occidentul şi NATO nu vor răspunde. Dar a greşit. Eram pregătiţi”.
„Să fie clar: forţele noastre nu sunt implicate şi nu vor fi implicate în conflictul cu forţele Rusiei în Ucraina„, a transmis Biden, în discursul despre Starea Uniunii.
El a precizat că, în schimb, trupe americane au fost dislocate în Europa „pentru a proteja aliaţii NATO în eventualitatea în care Putin decide să înainteze spre vest”.