Liderii AUR, implicare totală. George Simion îl cheamă la Parlament pe ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu!

Grupul deputaţilor AUR îl cheamă la Parlament pe ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat, luni, în plen, liderul grupului, George Simion, informează financialintelligence.ro.

“Datorită faptului că pe pieţele internaţionale preţul cerealelor a crescut cu 35 – 40 %, solicităm prezenţa, la „Ora ministrului”, a domnului Chesnoiu care tocmai a anunţat, înainte de ora 16,00, că România nu va sista exporturile de cereale, cum face Germania”, a declarat Simion, copreşedinte al AUR.

Preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, i-a atras atenţia că acest anunţ nu este unul procedural, fiind necesară respectarea unor paşi, respectiv o solicitare iniţială la Biroul permanent.

“S-ar putea să fie prea târziu, domnule preşedinte de şedinţă. (…) Trebuie să revenim la producţia de cărbune, că asta face Bruxelles-ul”, a replicat Simion, care a acuzat că se doreşte să fie lăsat fără “dreptul la cuvânt”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.