Liderii USR sancționează ipocrizia parlamentarilor PSD-PNL-UDMR. Creșterea salariilor pentru angajații din ministere, contestată la CCR!
Uniunea Salvaţi România anunţă că va contesta la Curtea Constituţională cele două proiecte legislative aprobate, marţi, de către parlamentarii PSD-PNL-UDMR şi care prevăd creşteri salariile pentru angajaţi din ministere.
„În prag de criză economică, parlamentarii PSD-PNL-UDMR au votat, astăzi, două proiecte legislative prin care cresc salariile din ministere. USR va contesta la CCR cele două proiecte legislative. Majoritatea PSD-PNL-UDMR a introdus în şedinţa de plen de astăzi, fără fişă de impact financiar, fără consultare publică şi fără să respecte legea salarizării unitare, amendamente care duc la creşterea salariilor pentru angajaţii din ministerele Sănătăţii, Culturii, Transporturilor, Sportului, dar şi pentru angajaţii care gestionează fonduri europene”, conform unui comunicat al USR.
Uniunea atrage atenţia asupra faptului că votul de marţi vine „la doar o săptămână” după ce premierul Nicolae Ciucă şi liderul PSD, Marcel Ciolacu. au anunţat că statul ar urma să îşi scadă cheltuielile din cauza deficitului bugetar în creştere.
„Nu contează că avem deficit bugetar-record, că ne împrumutăm la rate de dobândă-record, ei nici măcar nu s-au obosit să facă un calcul, să vadă cât costă ceea ce propun. Ceea ce fac ei acum nu este recompensarea performanţei, ci creşterea inechităţilor între angajaţii la stat cu creşteri mari în aparatul central (unde au şi angajat suplimentar peste 14.800 de persoane de la începutul guvernării) şi creşteri mici acolo unde ar fi fost nevoie de mai mult (de exemplu, în educaţie, la clasă)”, a explicat deputata Oana Ţoiu.
Deputatul Claudiu Năsui a mai precizat că unul dintre proiectele aprobate marţi prevede creşterea salariilor pentru primari şi viceprimari, dar că, pe cale de consecinţă, ar urma să crească şi alte salarii din administraţia locală.
„Răsfăţaţii statului îşi măresc salariile din banii contribuabililor. Astăzi, 117 parlamentari ai coaliţiei socialiste de guvernare au votat creşterea salariilor pentru primari şi viceprimari. Atenţie, toate salariile din primării se raportează la salariul primarului, care prin urmare vor creşte şi ele. Pentru ei se găsesc mereu bani. Pentru românii care plătesc taxe jumătate din preţul unui litru de carburant, taxe pe facturile de energie şi, mai ales, jumătate din salariu în alte taxe la stat, nu există spaţiu bugetar”, a precizat fostul ministru al Economiei.
Deputatul Cristian Seidler a subliniat că „măsurile corecte” în contextul actual ar fi scăderea taxelor pe salariul minim şi reducerea TVA pe energie la 5%.