Nicușor Dan vizează un nou mandat a alegerile din 2024. Stabilizarea situației financiare a Primăriei, principala realizare a primarului general!
Nicuşor Dan a dezvăluit că îşi doreşte să candideze din nou la alegerile locale din 2024. Acesta spune că principalele sale realizări sunt stabilizarea situaţiei financiare, stabilirea unor baze corecte pentru dezvoltarea urbană şi lansarea unor investiţii structurale.
Nicuşor Dan vrea un nou mandat la Primăria Capitalei. Actualul edil spune că în acest moment, este susţinut de o alianţă locală la Bucureşti USR-PNL-PMP, cu care consideră că are o relaţie corectă.
Deşi recunoaşte că nu a reușit să-și țină promisiunile din campania electorală, edilul a declarat, joi seară, că îşi doreşte un nou mandat la Primăria Capitalei.
„Eu îmi doresc asta. Depinde, să vedem ce îşi doresc bucureştenii. (…) Pentru moment, eu am un mandat şi încerc să optimizez timpul meu şi al colegilor, astfel încât să realizăm cât mai multe din lucrurile pe care ni le-am propus. (…) În acest moment, sunt susţinut de o alianţă locală la Bucureşti USR-PNL-PMP, cu care (…) relaţia o consider foarte corectă”, a spus primarul la interviurile DIGI 24.
Edilul regretă că nu a reuşit să-şi ţină promisiunile legate de apă caldă şi căldură.
„În toate luările de cuvânt din campanie am spus că o să fie de la an la an mai bine. Sunt mulți bucureșteni care suferă și sper să înțeleagă că am făcut tot ce a ținut de noi să rezolvăm această problemă”, a mai explicat edilul.
Până acum, primarul se laudă cu stabilizarea situaţiei financiare, stabilirea unor baze corecte pentru dezvoltarea urbană şi lansarea unor investiţii structurale,
„Politica, în general, e pe termen lung. Ce am reuşit să fac până în acest an şi jumătate a fost: unu – să stabilizez financiar instituţia, vă aduc aminte că, în 2020, PMB a avut ruşinea istorică să trebuiască să rostogolească un împrumut şi nu a venit nimeni de pe piaţă să o împrumute, noi în 2022 ne-am împrumutat mai ieftin decât Guvernul României; doi – să oprim şi să punem pe baze corecte dezvoltare urbană, ceea ce înseamnă urbanismul şi construcţiile; trei – să pornim acele investiţii structurale cum sunt reţeaua de tramvai, metrou de suprafaţă, semaforizare inteligentă, faţă de cum se investea până acum ‘Hai să mai punem un pod aici, un semafor acolo’”, a mai declarat primarul general al Capitalei .
„Prețul pe care bucureștenii o să-l plătească la iarnă o să depindă foarte mult de evoluția prețului gazului. În acest moment, prețul pe care noi îl plătim pentru, producție, transport și distribuție a gigacaloriei este 860 de lei și bucureștenii plătesc 350 de lei din aceștia iar Primăria plătește 510 diferența.
Dacă nu vor exista majorări semnificative ale prețului gazului până atunci, acestea vor fi cifrele și în iarna care urmează. Este ceva care nu ține nici măcar de politica națională a României.
Pentru București, prețul total real a crescut de la 510 lei la 860 de lei. Calitatea serviciului s-a îmbunătățit puțin față de iarna trecută, însă prețul pe care bucureștenii îl plăteau era total desprins de realitate. Adică existau orașe în România care plăteau 350, 400, 450 de lei pe gigacalorie și bucureștenii plăteau 140 de lei. Acum mi se pare un preț corect, ținând cont și de calitatea pe care o oferim noi astăzi”, a afirmat Nicușor Dan.