Cătălin Drulă pune „punctul pe i”: Cioloș îi forțează pe parlamentari să devină traseiști. Peste 90% din parlamentari vor rămâne în partid!

Senatorul Cosmin Poteraş şi-a anunţat demisia din USR, a afirmat preşedintele interimar al Uniunii Salvaţi România, Cătălin Drulă.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, liderul USR a menţionat că ar urma şi alte demisii, dar că peste 90% dintre parlamentari rămân în partid.

„Sunt câţiva colegi care, din păcate, nu mai doresc să continue în acest proiect, deşi au fost votaţi în numele acestui proiect. Sunt puţini relativ la cei 80 de parlamentari pe care îi are USR. Chiar astăzi şi-a anunţat demisia un coleg de la Senat, care se numeşte Cosmin Poteraş. Şi, din informaţiile pe care le am, în următoarele zile vor mai fi câţiva care vor face acest gest. Ceea ce însă este regretabil este că ce urmează să vedeţi în următoarele zile cu aceşti câţiva colegi – USR are 80 de parlamentari şi peste 90% rămân în această construcţie – este că e un plan la mijloc, gândit şi executat de Dacian Cioloş”, a susţinut Drulă, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Cătălin Drulă, Cioloş ar avea „un plan lipsit de demnitate”, de a-i „forţa” pe parlamentarii Uniunii să devină traseişti.

„Un plan lipsit de demnitate după părerea mea, un plan în care îi foloseşte pe aceşti oameni ca să câştige prin distrugere. Îi forţează pe aceşti oameni să devină traseişti, la modul unul pe zi. Mie mi se pare un gest nedemn. Şi, mai rău, proiectează această lipsă de demnitate şi asupra unor oameni care au fost în acest proiect până acum. Au fost aleşi, au primit încrederea alegătorilor ca să legifereze, ca să fie parte din proiectul pe care l-am propus. Noi am propus un proiect de unire, de consolidare a acestei zone, de modernizare”, a spus Cătălin Drulă.

El a mai precizat că USR nu va fi afectat de acest „efort de distrugere”, deoarece „caracterele se construiesc” în anii de opoziţie.

„Eu am înţeles încă din februarie că lui Dacian Cioloş îi lipseşte dorinţa de a construi, în momentul în care au apărut o serie de renunţări, una după alta, dar, după părerea mea, dacă nu poate depune acest efort de construcţie, decenţa ar trebui să îi spună măcar să se retragă. În schimb, vedem că alege un efort de distrugere. Nu ne va afecta. Lucrurile acestea se văd în politică. Anii de opoziţie sunt grei şi caracterele se construiesc în anii de opoziţie. Suntem la jumătatea unui ciclu electoral. Eu cred foarte tare în misiunea pe care o avem, cred foarte tare în colegii mei. (…) Se mai separă câteodată apele când eşti în opoziţie şi poate că nu e rău, dar, în fine, nu e un motiv de bucurie”, a menţionat Cătălin Drulă.

Citește și
1 Comentariu
  1. Radu Virgil spune

    Pe Năsui, fiul trădătorului condamnat Dorel Năsui care a predat documente importante pt țară unei alte țări, când îl dați afară? Că vă strică imaginea! Dar pe cei care i-au votat/validat cererea de admitere în partid, lui și trădătoarei Ozmen, când îi sancționați? Păi ce fel de „ordine” vreți voi, băi tinereilor, să faceți în țară, dacă nu sunteți în stare să că faceți ordine în partid? Florina Presada de ce a plecat? Cu extinderea în teritoriu cum stați? Va spun eu: rău de tot! Jucați cu casa închisă, să nu cumva să vie alții să vă ia scaunele de sub cur!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.