Un nou succes marca Gabriela Firea. Ministerul Familiei a finalizat Legea prevenirii separării copilului de familie!

Gabriela Firea a anunțat că Ministerul Familiei a finalizat Legea prevenirii separării copilului de familie, proiect asumat în Planul Național pentru Redresare și Reziliență. Ministrul Familiei a precizat că în proiectul pus în dezbatere publică, joi, sunt stabilite „norme clare pentru intervenția autorităților în cazul copiilor și a familiilor în situații dificile. De asemenea, înființăm Observatorul Național al Copilului prin care identificăm și înregistrăm toți copiii aflați în situație de risc de separare de familie”. De noua instituție se va ocupa Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, a mai spus Gabriela Firea.

„Separarea copilului de familie este o decizie care trebuie luată doar în ultima instanţă, după ce toate celelalte variante au fost încercate. Separarea provoacă traume pe termen lung pentru ambele părţi: copil şi familie”, a explicat Gabriela Firea.
Proiectul Legii prevenirii separării copilului de familie este asumat şi finanţat cu 50 de milioane de euro prin PNRR, bani care ajung pentru înfiinţarea a 150 de centre de zi.
Gabriela Firea a mai transmis că prin acest proiect se va ajunge la prevenirea separării copilului din familii cu risc, se rezolvă nevoile concrete şi se stabilesc norme clare pentru intervenţia autorităţilor în astfel de cazuri.
„Premieră pentru protecția copiilor din România! (…) Mă bucur să anunț finalizarea “Legii prevenirii separării copilului de familie”, proiect asumat în Planul Național pentru Redresare și Reziliență. Stabilim norme clare pentru intervenția autorităților în cazul copiilor și a familiilor în situații dificile. De asemenea, înființăm Observatorul Național al Copilului prin care identificăm și înregistrăm toți copiii aflați în situație de risc de separare de familie.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.