Cod galben de caniculă, la finalul lunii august. Trei zile de „foc”, în aproape toată țara!

După ploi torențiale și vijelii vremea se încălzește în toată țara. În unele zone, temperaturile vor depăși pragul caniculei.

„Vineri, sâmbătă și duminică (26, 27, 28 august) valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării. Pe
arii restrânse în zonele de câmpie va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade”, a transmis ANM.

Luni și marți (29 și 30 august) valul de căldură se va restrânge spre regiunile estice și sud-estice, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din vestul țării”.

În București, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 33…35 de grade, iar cele minime de 17…20 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.