Victorie a liderilor AUR: Crucea de pe Cetățuie a fost salvată de la demolare!
Intervenția fermă a senatorului AUR, Claudiu Târziu, dublată de reacția, la fel de fermă, presei clujene a dus la blocarea demolării Crucii de pe Cetățuie.
„Multe dintre elementele de patrimoniu național distruse, năruite sau vândute la prețuri de nimic în ultimii 32 de ani ar fi rămas neatinse dacă nu ar fi existat complicitatea criminală cu clanurile politice din România. Crucea de pe Cetățuie a fost salvată de la demolare în urma campaniei publice declanșate de presa locală din Cluj-Napoca.
Alianța pentru Unirea Românilor a fost singurul partid care a cerut public blocarea deciziei prin care primăria Cluj-Napoca aprobase distrugerea monumentului.
Ne vom bate pentru fiecare crâmpei de istorie, pentru orice bucată de piatră sau de lemn care ne aduce aminte de Istoria acestui neam, așa cum înaintașii noștri au făcut-o de-a lungul vremii ca să ne lase moștenire o țară pe care să o putem numi acasă!”, au precizat liderii AUR.