Președintele Iohannis îl pune la punct pe ministrul Apărării, Vasile Dîncu: Trebuie să acceptăm cu toţii ideea că doar Ucraina va decide când, cum şi ce negociază!

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat cum vede declaraţiile lui Vasile Dîncu potrivit cărora singura şansă a păcii ar fi o negociere cu Rusia, că numai Ucraina poate decide ce, cum şi când negociază. „Această poziţie este poziţia noastră oficială, e poziţia oficială a UE şi probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziţii”, a afirmat şeful statului.

Președintele Klaus Iohannnis a vorbit marţi despre atacul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la adresa ministrului român al Apărării, Vasile Dîncu, care a spus că singura șansă pentru pace între Ucraina și Rusia e o negociere.

„În acest război Rusia atacă Ucraina. Ucraineni plătesc preţul de sânge în acest război şi trebuie să acceptăm cu toţii ideea că doar Ucraina va decide când, cum şi ce negociază. Această poziţie este poziţia noastră oficială, e poziţia oficială a UE şi probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei ca să afle aceste poziţii”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat cum vede declaraţiile lui Vasile Dîncu conform cărora singura şansă a păcii ar fi o negociere cu Ucraina.

Vă reamintim că ministrul Vasile Dîncu a afirmat, într-un interviu la Prima TV, că negocierile reprezintă singura şansă pentru încheierea războiului din Ucraina.

„Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi mai ales sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă, în care, aşa cum au lansat în acest moment ucrainenii, un document politic pentru toate ţările europene şi pentru NATO, un document care încearcă să dea garanţii de securitate pentru Ucraina pentru viitor. Este vorba până la modul negociere internaţională. Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia sigură. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, pentru că clasa politică din Ucraina, în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume, ar fi o sinucidere curată în politică să îşi asume pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă, de teritorii, ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu, sâmbătă la Prima TV.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.