Joe Biden, deranjat de comportamentul lui Zelenski

Discuțiile telefonice dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski și cel al Statelor Unite, Joe Biden, au devenit o rutină de când a început invazia rusească în Ucraina, cei doi preşedinţi având o colaborare strânsă în 2021, prin prisma războiului declanşat de Rusia.

O convorbire telefonică între Biden şi Zelenski, de la începutul lunii iunie, ar fi devenit puţin mai aprinsă decât de obicei, relatează martori citaţi de NBC News, atunci când preşedintele SUA a devenit agasat de cererile continue ale lui Zelenski.

Biden abia ce terminase să-i transmită lui Zelenski detaliile cu privire la cel mai nou pachet de ajutor pentru Ucraina când liderul de la Kiev a început să vorbească despre toate celelalte lucruri de care mai are nevoie și pe care nu le primește.

În acel moment, Biden și-ar fi pierdut cumpătul și ar fi ridicat tonul la Zelenski, spunându-i că poporul american este generos și că administrația și armata SUA lucrează din greu pentru a oferi tot sprijinul Ucrainei și că liderul ucrainean ar putea să fie „ceva mai recunoscător”. Oficialii din administrația Biden spun că relațiile dintre cei doi președinți s-au îmbunătățit tot mai mult de la acel apel telefonic în iunie. Imediat după, Zelenski a publicat un mesaj prin care a mulțumit Statelor Unite și în care a lăudat ajutorul generos pe care l-a primit din partea partenerilor americani.

Discuția tensionată din Biden și Zelenski arată, însă, dificultățile cu care se confruntă administrația americană în activitatea sa de sprijin pentru Ucraina invadată și reflectă faptul că Biden este conștient că sprijinul în Congres și printre americani pentru ajutarea Ucrainei ar putea să dispară.

Biden se confruntă deja cu o rezistență tot mai mare din partea republicanilor dar și a democraților. O altă sursă care cunoaște detaliile acelei conversații spune că Biden i-a comunicat direct lui Zelenski despre problemele cu care se confruntă, însă că nu a fost vorba de un schimb de replici furios sau tensionat. Nici reprezentanții americani, nici cei ucraineni nu au vrut să comenteze cu privire la acest subiect. Înainte de discuția telefonică din iunie, frustrările lui Biden cu privire la Zelenski s-ar fi adunat vreme de săptămâni, spun trei surse din interiorul administrației americane, citate tot de NBC. Biden și oficialii americani erau de părere cu administrația face tot ce poate cât de repede posibil, dar că Zelenski nu făcea decât să critice și să se concentreze pe lucrurile negative.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.