Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, le-a dus daruri de Crăciun mai multor familii cu mai mulți copii
Dornică să-i ajute pe cei nevoiași, europarlamentarul Partidului Umanist Social Liberal, Maria Grapini, a fost astăzi la mai multe familii cu mulți copii pentru a le duce daruri de Crăciun.
“M-a impresionat o familie cu nouă copii, tatăl are doar un singur plămân dar munceste, iar mama îngrijește cei nouă copii. Am văzut o mamă credincioasă, care nu se plânge că nu are îndeajuns, care iși iubește copiii.
Dumnezeu să le dea sănătate, iar noi, cei sănătoși și care avem mai mult ca aceste familii nevoiașe, să dăruim!”, a precizat, emoționată, Maria Grapini.
Cel mai implicat și devotat interesului național europarlamentar român arată, încă o dată, prin gestul său, că sprijinirea semenilor nevoiași reprezintă o prioritate absolută. De altfel, Maria Grapini și colegii săi din PUSL s-au remarcat de-a lungul anilor prin numeroase acțiuni caritabile.
Până la urmă, după cum spune însăși Maria Grapini „asta înseamnă omenie, asta înseamnă umanism!”.