Mii de silvicultori ies în stradă și protestează față de tentativa de „privatizare” a pădurilor României. Pădurile proprietate publică a statului, în pericol!

Federația Sindicatelor Silva organizează joi, 12 ianuarie 2023,  între orele 10.00 – 13.00, la sediul Guvernului României din Piața Victoriei, un amplu miting pentru salvarea pădurilor proprietate publică a statului de la înstrăinare, la care sunt așteptați să participe circa 5.000 de membri de sindicat și invitați din partea asociațiilor profesionale și patronale din domeniu.

Principalele revendicări ale acestui miting :

 –RETRAGEREA DE CĂTRE GUVERNUL ROMÂNIEI A PROIECTULUI DE LEGE PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA O.U.G NR. 109/2011 PRIVIND GUVERNANȚA CORPORATIVĂ A ÎNTREPRINDERILOR PUBLICE

 –EXCEPTAREA PĂDURILOR DE LA APLICAREA GUVERNANȚEI CORPORATIVE, SISTEM DE MANAGEMENT CE ARE ÎN VEDERE ÎN PRINCIPAL MAXIMIZAREA PROFITULUI ȘI ÎNLOCUIREA ACESTUIA CU MANAGEMENTUL FORESTIER DURABIL, SINGURUL CARE ASIGURĂ CONTINUITATEA ÎN GOSPODĂRIREA ȘI PROTEJAREA PĂDURILOR PRIN DEZVOLTAREA ECHILIBRATĂ ȘI UNITARĂ A CELOR TREI FUNCȚII ALE PĂDURILOR, FUNCȚIA ECOLOGICĂ, FUNCȚIA SOCIALĂ ȘI CEA ECONOMICĂ

Pentru un pumn de arginți de la Comisia Europeană, România este pe cale să pună pe tavă unor grupuri de interese cele 3,1 milioane de hectare păduri de stat, singura bogăție și resursă regenerabilă pe care această țară o mai are și a cărei valoare este una inestimabilă.

România beneficiază de o alocare de 29 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de 14 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 15 miliarde euro, iar sub presiunea unor negocieri neinspirate care au stat la baza aprobării PNRR, recunoscute public inclusiv de reprezentanți guvernamentali, și a unor recomandări trasate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică  (OCDE), Guvernul României pune în pericol soarta celor 3,1 milioane hectare păduri proprietate publică de stat, care stochează în prezent un volum de aproximativ 1 miliard de metri cubi de lemn, cu o valoare ce depășește 100 miliarde euro.

Acest lucru se face la inițiativa Guvernului, care a promovat în data de 14.12.2022, conform anunțului de pe pagina oficială a Secretariatului General, un Proiect de lege pentru modificarea și completarea O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, adoptat în mare grabă în ședința din 19.12.2022, fără respectarea termenelor minimale de dezbatere publică prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

 Conform Proiectului de lege inițiat și aprobat de Guvern fără parcurgerea etapelor legale de consultare publică, transmis apoi în procedură de urgență spre adoptare Senatului României, se dă o lovitură decisivă majorității regiilor autonome ale statului, forțând reorganizarea acestora prin divizarea activităților de serviciu public de activitățile comerciale. Totodată, se prevede și faptul că de la intrarea în vigoare a legii, nu mai pot fi înființate regii autonome care să desfășoare în principal activități economice.

Astfel, dacă actul normativ va fi legiferat în forma adoptată de Guvern, toate activitățile comerciale ale regiilor autonome vor trebui organizate în societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii.

Una dintre întreprinderile publice vizate în mod direct de această lege, alături de Autoritatea Rutieră Română, Monetăria Statului, Monitorul Oficial, Romatsa – Administrația Serviciilor de Trafic Aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă Română și multe altele, este Regia Națională a Pădurilor, care administrează în prezent o suprafață de 3,1 milioane ha păduri, pe care statul român încă le mai are în proprietate, la care se mai adaugă o suprafața de 1,1 milioane hectare păduri aparținând altor categorii de proprietari, pentru care Romsilva asigură administrarea și serviciile silvice pe bază de contracte.

Din punctul nostru de vedere, prin această modificare legislativă, pădurile României sunt în pericol de a fi administrate și exploatate de societăți pe acțiuni sau de S.R.L-uri. După înființarea acestor societăți pe acțiuni, cel mai probabil, statul le va lista la bursă, iar marii operatori economici interesați de păduri și de lemnul românesc, vor putea deveni acționari majoritari (anumite firme cu capital străin care procesează cantități importante de lemn în România au deja poziții dominante pe piață față de operatorii economici autohtoni).

Astfel, pădurea publică de stat și lemnul românesc, poate unica resursă pe care astăzi România o mai deține în patrimoniul public, va încăpea, cu girul Guvernului, pe mâinile anumitor grupuri de interese, care, cel mai probabil, urmăresc acest lucru de mult timp, inclusiv prin forțarea reorganizării Romsilva, ca angajament în PNRR, într-un moment în care această regie de interes național funcționează la parametri optimi, cu rezultate economice de excepție.

Cu siguranță în administrarea pădurilor proprietate publică de stat, a unităților administrativ teritoriale, cât și a celor proprietate privată este loc de mai bine, dar putem eficientiza fără să distrugem, putem optimiza fără să concediem și putem îmbunătăți fără să desființăm un model de gospodărire care și-a dovedit funcționalitatea timp de zeci de ani.

Nu în ultimul rând, Federația Sindicatelor Silva, susține că prin adoptarea acestei legi, Statul român este pe cale să facă încă o greșeală capitală după ce a privatizat sectorul bancar, petrolul, rafinăriile, producția și distribuția de energie, combinatele petrochimice, combinatele siderurgice, industria producătoare de autocamioane, tractoare și mașini agricole, șantierele navale și toate celelalte, iar interesul național este ignorat total, deși pădurile sunt incluse în Legea siguranței naționale nr. 51/1991, care prevede că orice acţiuni sau inacţiuni ce lezează interesele economice strategice ale României, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.