Maria Grapini, intervenție fermă în PE. Europarlamentarul PUSL cere Comisiei Europene să notifice Ucraina pentru nerespectarea drepturilor minorităților!
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a cerut, în plenul PE, Comisiei Europene să notifice Ucraina pentru nerespectarea drepturilor minorităților.
„A trecut aproape un an de zile de când războiul dintre Ucraina și Rusia duce la pierderea de vieți omenești. Și pier acolo nu doar ucraineni, ci și minorități. Țara mea, România, a ajutat Ucraina, primind milioane de refugiați ucraineni. Care este, însă, răsplata? Președintele Zelenski a promulgat o lege – deși a fost atenționat și chiar eu am făcut demersuri pentru a nu promulga această lege prin care se interzice minorității române, celor peste 400.000 de români, să vorbească și să învețe în limba română – care încalcă acordul de aderare al Ucrainei la UE”, a punctat, în intervenția sa, eurodeputatul Grapini.
În context, Maria Grapini a menționat că, pe 15 ianuarie, România a sărbătorit Ziua Culturii Naționale și ziua celui mai mare poet român, Mihai Eminescu, poet cunoscut pe plan internațional și care a urmat cursurile gimnaziale la Cernăuți, care a fost cândva pâmânt românesc, acum ucrainean.
Potrivit eurodeputatului umanist, românii din Cernăuți, neputând să vorbească în limba română, nu au putut să organizeze niciun eveniment pentru a-l omagia pe Mihai Eminescu. Mai mult, a adăugat Grapini, preoților români li se închid bisericile.
„Rog Comisia Europeană să verifice acordul de aderare al Ucrainei pentru că am votat acest acord. Acolo, în acord, este un punct care prevede foarte clar respectarea drepturilor minorităților. Domnul președinte Zelenski nu respectă însă acest lucru. Să nu confundăm războiul cu drepturile minorităților! M-am îmbrăcat în alb, în semn de pace, dar lupt pentru românii mei de acolo și cer să li se respecte drepturile”, a conchis Maria Grapini.