Vizita ministrului Burduja în SUA: Proclamație adoptată în Camera Reprezentanților Statului Arizona pentru recunoașterea eforturilor remarcabile ale României în cercetare, inovare și digitalizare!

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a susținut, ieri, un discurs în plenul Camerei Reprezentanților Statului Arizona, care a adoptat o proclamație oficială în onoarea României și demnitarului român, pentru eforturile remarcabile în cercetare, inovare și digitalizare și importanta relație de prietenie dintre statul Arizona și România.

„Proclamația oficială adoptată de Camera Reprezentanților Statului Arizona este un gest istoric, care ne onorează și, în egală măsură, ne responsabilizează pentru a duce la următorul nivel parteneriatul strategic, mai ales în zona de cercetare-inovare. Este o bucurie să fiu în Arizona în aceste zile, mai ales că statul este gazdă a unui program de studii românești la Universitatea de Stat, început în 1998 și ajuns cel mai mare program de limbă și cultură românească din Statele Unite. Mai mult, comunitatea românească de aici este extrem de activă, iar cooperarea se extinde de la an, pe domenii importante și variate, de la comerț la educație, inovare sau antreprenoriat. Îi mulțumesc președintelui Camerei Reprezentanților din Arizona, Ben Toma, un lider politic autentic, de origine română, pentru toate eforturile depuse și îl asigur de toată deschiderea mea și a echipei ministerului pentru colaborări viitoare”, a declarat Sebastian Burduja.

Vizita delegației române în statul Arizona, în perioada 6-7 februarie, în cadrul turneului efectuat de ministrul Burduja în SUA, reprezintă un important demers în dezvoltarea legăturilor în zona inovării, pentru a construi viitorul în cadrul parteneriatului strategic cu SUA. Există un interes major aici în atragerea și dezvoltarea industriilor cheie, precum semiconductorii, domeniul aerospațial, hidrogenul, tehnologia bazată pe laseri etc.

Ministrul Sebastian Burduja a avut o serie de întrevederi oficiale la cel mai înalt nivel cu autoritățile statului, întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului academic şi ai comunității românești. Statul Arizona găzduiește peste 86.000 de români-americani care contribuie cu talentul, creativitatea, munca și bogata lor moștenire culturală la progresul, prosperitatea și diversitatea statului Arizona.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.