Demisie șoc la vârful Băncii Mondiale

David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale (BM), a anunţat miercuri că va renunţa la funcţia sa până la finalul lunii iunie, după ce în urmă cu câteva luni a intrat în conflict cu Casa Albă pentru că nu şi-a exprimat poziţia în privinţa schimbărilor climatice.

Malpass, numit de fostul preşedinte Donald Trump, va părăsi conducerea Băncii Mondiale, care acordă finanţare de miliarde de dolari pe an economiilor în curs de dezvoltare, cu aproape un an înainte de încheierea mandatului de cinci ani. El nu a precizat motivele deciziei, spunând într-un comunicat că „după ce s-a gândit serios a decis să exploreze noi provocări”.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, i-a mulţumit lui Malpass pentru activitatea sa, spunând: „Lumea a beneficiat de pe urma sprijinului său puternic pentru Ucraina în contextul invaziei ilegale şi neprovocate a Rusiei, a muncii sale vitale de asistenţă a poporului afgan şi a angajamentului său de a ajuta ţările cu venituri scăzute să ajungă la un nivel sustenabil al datoriei prin reducerea acesteia”.

Yellen a precizat că Statele Unite vor nominaliza curând un înlocuitor pentru Malpass şi aşteaptă cu interes ca Board-ul Băncii Mondiale să realizeze „un proces de nominalizare transparent, rapid şi bazat pe merite pentru viitorul preşedinte al Băncii Mondiale”, potrivit Reuters.

Conform unei tradiţii îndelungate, Guvernul SUA selectează şeful Băncii Mondiale, în timp ce liderii europeni aleg directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.