Avalanșă de cereri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic!

Luni noaptea s-a închis apelul de proiecte privind nivelul de risc seismic pe programul nou iniţiat de Guvern. Sunt încărcate 366 de cereri care privesc 132 de blocuri de locuinţe, respectiv 234 de clădiri publice. Valoarea acestor cereri care urmăresc consolidarea de clădiri cu risc seismic este de 5,7 miliarde lei, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

”Ieri noaptea (luni noaptea – n.r.) s-a închis apelul de proiecte pentru nivelul de risc seismic, pe programul nou iniţiat de actualul guvern, platforma a fost deschisă în 3 ianuarie până în 20 februarie şi sunt încărcate 366 de cereri care privesc 132 de blocuri de locuinţe, respectiv 234 de clădiri publice. Valoarea acestor cereri care urmăresc consolidarea de clădiri cu risc seismic este de 5,7 miliarde lei”, a spus ministrul Dezvoltării, potrivit news.ro.

Cseke Attila a menționat că au avut o evaluare continuă a acestor solicitări, la marea majoritate a lor fiind transmise solicitări de clarificări astfel încât la 1 martie, termenul asumat, să se poată emite ordinul de ministru pentru introducerea în programul de consolidare a acelor investiţii urcate în platformă şi care sunt eligibile.

”Finanţarea este pe legea 212 nerambursabilă sută la sută din bugetul de stat”, a mai spus ministrul.

Tot marți, premierul Nicolae Ciucă a declarat, la prima şedinţă a Comitetului interministerial pentru analiza de risc seismic, că obiectivele prioritare, în acest moment, sunt şcolile precum şi spitalele şi clădirile publice unde îşi desfăşoară activitatea un număr mare de persoane.
În context, șeful Guvernului el i-a solicitat ministrului Dezvoltării să elaboreze un instrument de monitorizare a punerii în practică a tuturor proiectelor privind consolidarea clădirilor cu risc seismic, subliniind, totodată, că este nevoie de o prioritizare „foarte clară” a acestora şi de coordonarea cu autorităţile locale în vederea implementării lor.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.