“I love Lipatti – Junior”, Ediția a I-a, la Casa Artelor Dinu Lipatti

Centrul Cultural “Casa Artelor Dinu Lipatti” lansează la 1 Martie 2023, de Mărțișor, un nou Program educațional intitulat “I Love Lipatti – Junior”, dedicat copiilor, adolescenților și tinerilor care iubesc muzica clasică și doresc să studieze  pianul  în Saloanele Casei Lipatti. Programul este o prelungire a  Festivalului “I Love Lipatti” și fost creat de regizoarea Alice Barb din dorința de a oferi unei noi generații șansa de a studia pianul clasic chiar în Casa legendarului muzician Dinu Lipatti, chiar în casa în care a trait și a creat, care a fost și un extraordinar profesor la Conservatorul din Geneva, unde a format tineri pianiști valoroși.

Marele muzician Dinu Lipatti a devenit legendar încă din timpul vieții sale și continuă să existe în percepţia publică internaţională drept unul dintre simbolurile culturii româneşti, alături de George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade sau Eugen Ionesco. Moștenirea culturală și spirituală pe care a lăsat-o poporului român este pusă în valoare la Casa Artelor Dinu Lipatti, singurul Centru Cultural specializat în muzica clasică din subordinea Primăriei Generale și a Consiliului General al Municipiului București. De la înființarea sa în anul 2017, anul Centenarului Lipatti, Centrul Cultural a promovat mereu personalitatea, geniul, creația și moștenirea interpretativă și componistică lăsate nouă de Dinu Lipatti, transformându-l într-un model autentic pentru tinerele generații.

Cursurile de pian clasic vor fi susținute de profesori de specialitate și vor avea loc în Saloanele Casei Lipatti, iar în funcție de rezultatele obținute de cursanți, aceștia vor avea șansa de a evolua în fața publicului la evenimentele culturale ale Casei Artelor Dinu Lipatti, care vor fi realizate în mod periodic, în cadrul Programului „I love Lipatti – Junior” și nu numai.

Programul „I Love Lipatti – Junior” se adresează copiilor începând cu vârsta de 5 ani, adolescenților și tinerilor dornici să își dezvolte aptitudinile muzicale și este structurat pe trei module: începător, intermediar, avansat. Costurile aferente cursurilor, precum și regulamentul de desfășurare pot fi consultate pe site-ul instituției.

Înscrierile în Program încep la data de 1 Martie 2023 accesând site-ul www.casaartelordinulipatti.ro sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti din Bdul. Lascăr Catargiu nr 12. Informații suplimentare se pot obține accesând pagina de Facebook Casa Artelor Dinu Lipatti sau apelând numărul de telefon 0769295738 (de luni-vineri în intervalul orar 10:00 – 16:00). Ulterior înscrierii va avea loc selecția, care va fi realizată de profesorul de specialitate, în cadrul acesteia vor fi testate aptitudinile muzicale ale candidatului, iar acesta va fi admis sau respins și, în funcție de rezultat, încadrat la un nivel de studiu (începător, intermediar sau avansat).

Prin intermediul Programului „I love Lipatti – Junior” Casa Artelor Dinu Lipatti își aduce contribuția în domeniul educației permanente și realizează educația prin cultură în rândul tinerei generații, promovează arta clasică românească și universală, precum și creația și personalitatea marelui muzician Dinu Lipatti.

Conceptul Programului „I Love Lipatti – Junior” la Casa Artelor Dinu Lipatti – Ediția a I-a,  aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul Programului și Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.