Victorie a USR în instanță. Curtea de Apel București obligă Guvernul să organizeze alegeri la Primăria Sectorului 5!

Guvernul a fost obligat de Curtea de Apel Bucureşti să organizeze alegeri la Primăria Sectorului 5, potrivit unui comunicat al USR Bucureşti transmis, miercuri.

În procesul prin care candidatul USR pentru Primăria Sectorului 5, Alexandru Dimitriu, solicita instanţei să oblige Guvernul să organizeze alegeri pentru forul local, conform legii, Curtea de Apel Bucureşti i-a dat acestuia câştig de cauză.

Instanţa a motivat că au fost încălcate prevederi din Codul administrativ care impun organizarea alegerilor în 90 de zile de la momentul vacantării postului de primar al Sectorului 5.

„Instanţa confirmă abuzul pe care îl face Guvernul PSD PNL prin neorganizarea alegerilor pentru Primăria Sectorului 5. Îi somez pe Ciucă şi Bode să respecte măcar acum, în al 12-lea ceas, legile şi Constituţia României şi să nu mai blocheze dreptul cetăţenilor Sectorului 5 de a-şi alege primarul”, a declarat Alexandru Dimitriu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.