Zeci de mii de români vor avea reduceri de 50% la facturile de energie!
Peste 60.000 de oameni vor avea parte de o reducere de 50% pentru facturile de energie. Iată care sunt românii care vor beneficia de acest avantaj și în ce condiții a fost luată această decizie.
Zeci de mii de români au primit o veste uriașă. Aceștia vor beneficia de o reducere de 50% la energie electrică la jumătate de preț. Această reducere se va face în baza unei legi mai vechi. Prevederea legislativă a fost adoptată în anul 1996 și ar urma să se aplice din acest an. Vizați de această reducere sunt românii care locuiesc în 21 de unități administrativ-teritoriale din zona Munților Apuseni și alte câteva județe.
Reprezentanții Prefecturii Alba au avut un dialog cu compania Electrica Furnizare, în care au fost analizate solicitările transmise prin intermediul a 21 de UAT-uri din județul lor. În urma acestui dialog, concluzia a fost că în peste 87,53% din locurile de consum analizate se poate acorda reducerea de 50%. Pentru restul de 12,47% s-a demarat un dialog cu primăriile pentru aducerea în conformitate, deoarece din punct de vedere al Electrica Furnizare SA acestea erau neconforme.
Totodată, furnizorul de energie Electrica Furnizare a mai subliniat că, în contextul modificărilor legislativ care prevăd măsuri de sprijin aplicate clienților, a fost nevoit să facă dezvoltări semnificative în ceea ce privește sistemul informativ de facturare, astfel încât să poată fi făcută evidențierea beneficiilor acordate consumatorilor.