George Simion critică dur numirea lui George Niculescu la șefia ANRE: A fost înlocuit pesedistul Chiriţă cu omul lui Virgil Popescu. Noul preşedinte al ANRE are acţiuni la OMV!

 Invitat în emisiunea România la raport de la România TV, George Simion atrage atenţia asupra conflictului de interese care-l priveşte pe noul preşedinte ANRE, George Niculescu. Liderul AUR vorbeşte şi despre faptul că, la ora actuală, România ar avea nevoie de o reformă administrativă, dar şi despre alegerile prezidenţiale din 2024, unde, după părerea lui, se vor înfrunta Kovesi şi Geoană.

În contextul în care George Niculescu a fost ales în funcția de președinte al ANRE, liderul AUR atrage atenția asupra faptului că acesta se afla în conflict de interese deoarece deține acțiuni la OMV.

„Ar fi bine să avem alegeri anticipate, să putem da jos această coaliţie care tremură din toate încheieturile. La moţiunea împotriva ministrului Daea au avut probleme cu cvorumul, erau la limită, dacă puteau să adune 234 de voturi valabile. De aceea a venit Predoiu, Ciucă, doamna Firea, a fost un adevărat festin al personalităţilor, pentru că, astăzi, în Parlament, s-au împărţit funcţii remunerate cu 8000 de euro –  membru ANRE, vicepreşedinte cu 10.000 de euro, preşedinte – 14.000 de euro. A fost înlocuit pesedistul Chiriţă cu omul lui Virgil Popescu. Am tot semnalat, ieri, în Comisie că noul preşedinte al ANRE are acţiuni la OMV. A spus că le va vinde, dar există conflicte de interese clare legate de prezenţa unor persoane apropiate de OMV şi in chestiuni legate de energie.  Tu ca preşedinte al ANRE ai acţiuni. Eu acuz că este într-o gravă incompatibilitate, dar el anunţă că nu este nicio problemă. M-am întâlnit cu Virgil Popescu la Viena, şi-a căsătorit fata la Viena, unde are sediu OMV. Dacă nu înţelegem că şi-a numit omul la conducere inlocuindu-l pe reprezentantul UDMR-ului …

Opoziţia, noi de la AUR, demascăm furturile. Prin opoziţia noastră, ei trebuie să-şi facă treaba, dar nu şi-o fac. Nu putem face mai mult decât ce facem acum, pentru ca mi s-a inchis gura la comisia la care a fost acest domn.Este rolul nostru ca opoziţie să speculăm toate greşelile. Din păcate pentru poporul român, greşelile sunt nenumărate„, spune George Simion.

România riscă să nu mai primească a doua tranşă din PNRR întrucât Ministerul Energiei condus de Virgil Popescu are două jaloane restante. Cele două jaloane sunt în valoare de 143 de milioane de euro.

A doua tranşă din PNRR nu ne mai vine pentru că Virgil Popescu nu a reuşit să facă posibile toate jaloanele, a închis toate termocetralele, dar capacităţi noi de producere de energie nu. Şi a venit MIPE şi a anunţat că nu ne vin banii. Aş spune că la conducerea statului român sunt cei de la OMV, firmele de tăiere a lemnului„, spune liderul AUR.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.