Valoarea tichetelor de masă ar putea crește la 40 de lei!

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, în cadrul întrevederii fiind discutată propunerea de creştere a valorii tichetelor de masă la 35 de lei sau chiar la 40 de lei.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Nicolae Ciucă a participat, alături de ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, reprezentanţi ai Guvernului, ai Confederaţiilor sindicale şi patronale, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

Întâlnirea a avut loc în contextul modificărilor şi completărilor la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social şi Legea nr.53/2003 – Codul muncii precum şi a Ordinului pentru stabilirea valorii nominale a tichetelor de masă.

În cadrul reuniunii, s-au dezbătut propunerile organizaţiilor sindicale de modificare şi completare la Legii 367/2022 privind Dialogul Social. În urma discuţiilor, premierul Nicolae Ciucă a dispus ca, până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ.

În privinţa modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanţelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei. Ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizaţiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.