Elevii nu vor mai putea folosi telefoanele mobile în timpul orelor de curs!
Folosirea telefoanelor mobile, de către elevi, în timpul orelor de curs nu va mai fi permisă. Așa prevede un amendament al PNL-PSD şi al Ministerului Educaţiei adoptat, luni, de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor.
Folosirea telefoanelor mobile, de către elevi, nu va mai fi permisă. Măsura, adoptată luni în Camera Deputaților, se adresează elevilor din învătământul preuniversitar. Există și alte obligații pentru elevi, în amendamentul Ministerului Educației.
Astfel, elevii din învăţământul preuniversitar sunt obligaţi să frecventeze toate cursurile şi să se pregătească la fiecare disciplină de studiu în vederea dobândirii competenţelor şi însuşirii cunoştinţelor prevăzute de programele şcolare; să respecte regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ preuniversitar; să se prezinte la şcoală într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată; să manifeste înţelegere, toleranţă şi respect faţă de întreaga comunitate şcolară, elevi şi personalul unităţii de învăţământ.
De asemenea, elevii au obligația să sesizeze reprezentanţii unităţii de învăţământ şi, după caz, autorităţile competente cu privire la orice ilegalităţi în desfăşurarea procesului de învăţământ şi a activităţilor conexe acestuia sau cu privire la orice situaţie care ar pune în pericol siguranţa elevilor şi a personalului şcolii.
Noile prevederi vizează si aspecte care le sunt interzise elevilor: să distrugă, să modifice sau să completeze documentele şcolare, precum cataloage, foi matricole, carnete de elev şi orice alte documente din aceeaşi categorie sau să deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ; să introducă şi să difuzeze, în unitatea de învăţământ preuniversitar, materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea, unitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa, intoleranţa sau care lezează imaginea publică a unei persoane; să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ; să deţină sau să consume droguri, băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, ţigări, substanţe etnobotanice şi să participe la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ.