Oficial american: Peste 100 de mii de soldați ruși au căzut victime în luptele de pe front în ultimele cinci luni. Kremlinul respinge raportul SUA!

Rusia continuă să sufere mari pierderi în războiul din Ucraina. Peste 100 de mii de soldați ruși au căzut victime în luptele de pe front în ultimele cinci luni, anunță Washingtonul, potrivit realitatea.net.

Peste 20.000 de soldați ruși au fost uciși în luptele din Ucraina din luna decembrie a anului trecut, potrivit estimărilor SUA.

Iar alți 80.000 au fost răniți, a anunțat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, citând noi informații declasificate.

Jumătate dintre rușii care au murit în ultimele cinci luni fac parte din regimentele grupului de mercenari Wagner, care au atacat orașul Bahmut, din nord-estul regiunii Donețk.

Jumătate dintre morți sunt de la compania de mercenari Wagner, care au atacat orașul Bakhmut din est.

Rusia a încercat să cucerească micul oraș înca de anul trecut prin atacuri de uzură, însă nu este controlat total de trupele ruse. Moscova deține în prezent cea mai mare parte din Bahmut, dar trupele ucrainene controlează încă o mică parte a orașului din vest. Luptele grele au căpătat deja o uriașă importanță pentru ambele părți, relatează BBC.

Ucrainenii încă dețin controlul asupra drumului de acces către Bahmut, supranumit Drumul Vieții, prin care se face aprovizionarea trupelor ucrainene.

Oficialii ucraineni au spus că folosesc luptele din Bahmut pentru a ucide cât mai mulți soldați ruși și pentru a epuiza rezervele Rusiei în acea zonă a frontului.

„Încercarea unei ofensive a Rusiei în Donbas, în mare parte prin Bahmut, a eșuat. Rusia nu a reușit să pună mâna pe niciun teritoriu strategic și semnificativ. Estimăm că Rusia a ajuns la peste 100.000 de victime, inclusiv peste 20.000 de morți în luptă”, a declarat John Kirby în conferință de presă.

Statele Unite nu au „absolut nicio modalitate” de a oferi estimări exacte ale pierderilor rusești în Ucraina, afirmă Rusia, care a respins astfel raportul american care estimează că peste 20.000 de soldați ruși au fost uciși în ultimele cinci luni de război în Ucraina.

„Washingtonul nu are absolut nicio modalitate de a da cifre corecte și așa trebuie tratat. Trebuie să vă concentrați pe cifrele pe care Ministerul Apărării le va publica în timp util”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, marți, conform CNN.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.