Alarmant: Plafonarea prețurilor RCA afectază atât șoferii, cât și asiguratorii! 

Prețul polițelor RCA a suferit fluctuații semnificative, pe fondul celor mai recente ieșiri de pe piață ale societăților care erau lideri pe acest segment, City Insurance și Euroins. Pentru a preveni o nouă explozie a prețurilor Guvernul a decis plafonarea tarifelor la nivelul celor maxime de la finalul lui martie 2023.

Plafonarea prețurilor RCA afectază atât șoferii, cât și asiguratorii. Una din companiile de asigurare, care între timp a ajuns să ocupe locul trei în piaţă, a anunțat nunţă că încetează să mai colaboreze cu zeci de brokeri. Mai exact, îşi încetează colaborarea cu 71 de brokeri, adică un sfert din total. Motivul ar fi preţul mic pe care e nevoit să-l practice şi care îi aduce prea mulţi clienţi, cărora nu poate să le facă faţă.

”Evident că plafonarea a dus la acest efect, pentru că altfel asigurătorul ar fi putut să-şi modifice tarifele. Majoritatea celor care îşi cumpărau RCA ar fi fost tentaţi să ia cel mai mic preţ. Şi atunci veneau foarte mulţi clienţi către ei”, spune Sergiu Costache, expert asigurări, relatează observatornews.ro.

Plafonarea prețurilor RCA a intrat în vigoare pe 11 aprilie 2023. Conform legislației, asigurătorii au fost obligaţi să vândă la tarifele practicate pe data de 28 februarie 2023. În aceste condiții, unii asiguratori au recurs la tot felul de metode pentru a vinde mai puţin.

”În funcţie de riscul pe care îl iei, trebuie să creezi rezerve. Pentru 100 de lei risc, trebuie să aduci 30 de lei rezervă. Pentru că a luat foarte mult risc ei erau la 28 februarie cu un preţ scăzut şi sunt obligaţi să păstreze acel preţ timp de 6 luni”, spune Dorel Duță, președinte UNSICAR.

Plafonarea prețurilor RCA a determinat unele companii de asigurări să vină cu tot felul de cerințe și să-și selecteze mult mai atent clienții. Reprezentanții firmelor de asigurări spun că de acum, orașul în care circulă autovehiculul este extrem de important și asta pentru că cu cât este mai mare și mai aglomerat, cu atât riscul de accident crește, influențând astfel prețul asigurării.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.