Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, mesaj emoționant la 134 de ani de la trecerea în nemurire a Poetului nostru național, Mihai Eminescu

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Anul acesta, pe 15 iunie, se împlinesc 134 de ani de la trecerea în nemurire a poetului național al românilor, Mihai Eminescu, cel care este și va fi geniul absolut al lirismului și spiritului românesc.

Cu această ocazie, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a transmis un mesaj emoționant:

„ Comemorarea lui Mihai Eminescu ar trebui realizată, în primul rând, prin fapte! Să ne iubim țara, să luptăm pentru ea, să o apărăm, să o promovăm și să ne implicăm cu toții pentru a o face mai bună, mai frumoasă și mai respectată în toată lumea.

Mihai Eminescu a rămas cel mai mare poet, care a avut o activitate complexă, fiind atât scriitor, cât și filozof, jurnalist, om politic dar, peste toate, s-a evidențiat ca un mare patriot! Eminescu ar trebui să fie inspirația fiecărei generații în modul cum să-și reprezinte națiunea din care face parte și cum să-și iubească țara!

Pe “poetul nepereche”, Mihai Eminescu, l-a entuziasmat iubirea de patrie, dragostea faţă de popor al cărui fiu era, dând dovadă de un profund patriotism şi de o mare dragoste de ţară.

Sunt convinsă că vom reuși să ne identificăm prin cultura noastră, prin tradițiile noastre, prin valorile noastre, așa cum spunea și conservatorul Mihai Eminescu.

Am mai spus și voi repeta, de fiecare dată, acest lucru: Eminescu este unic în lume! În ziua în care vom uita de Eminescu, vom uita de țară!”.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.