Omagiu Arhitectului Petre Antonescu la Casa Artelor Dinu Lipatti-150 de ani de la naștere!

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri, 30 iunie 2023, de la ora 19:00, la evenimentul „Omagiu Arhitectului Petre Antonescu”, organizat cu prilejul împlinirii a 150 de ani naștere. Programul „Omagiu” face parte din misiunea culturală și strategia de promovare prin care Casa Artelor Dinu Lipatti așează la loc de cinste personalitățile care au contribuit la renumele artei și culturii românești.

Casa Artelor Dinu Lipatti îl sărbătorește pe Petre Antonescu, un reper al culturii naționale, un mare arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice și academician român, care s-a impus printre oamenii de seamă ai școlii de arhitectură românească, marcând activitatea arhitecturală din prima jumătate a secolului al XX-lea, prin promovarea unui stil arhitectural neoromânesc. În 1945 a fost ales membru titular al Academiei Române.

Petre Antonescu este cel mai prolific arhitect al stilului neoromânesc, el proiectând numeroase clădiri, în mare parte monumentale, care dezvăluie o personalitate artistică puternică. A fost autorul unui număr impresionant de locuinţe, construcţii religioase şi clădiri publice, printre care se numără  Primăria Municipiului București, Arcul de Triumf, Banca de Investiții din București, Banca Marmorosch-Blank, Casele Nicolae Malaxa, Cazinoul din Sinaia, Catedrala din Galați, Palatul Elenei Kretzulescu și Casele I.C. Brătianu. În perioada în care era student la Facultatea de Drept din Capitală, a intrat în contact cu lumea artiștilor care aveau o viziune progresistă și care căutau specificul artei naționale, îndrăgostindu-se pur și simplu de arhitectură, astfel că a plecat să studieze la celebra Școală de Arte Frumoase din Paris, abandonând studiile juridice. La întoarcerea arhitectului în țară, ca absolvent al Școlii de la Paris, arhitectura din România se găsea în cumpănă: pe de o parte, academismul francez și, pe de altă parte, noul curent cu rădăcini în arta autohtonă. Petre Antonescu a optat pentru acesta din urmă, afirmându-se ca purtător al mesajului generației sale, în nu mai puțin de trei domenii de activitate: educație, conservarea monumentelor istorice și, desigur, arhitectură.

Casa Lipatti, unul dintre primele proiecte ale tânărului arhitect Petre Antonescu, a fost construită în anul 1902 și oferită ca dar de nuntă lui Theodor Lipatti din partea tatălui său, Constantin Lipatti, un mare iubitor al muzicii clasice.

„Casa atrage atenția prin aspectul său puțin ciudat, de castel în miniatură, în stil rococo, numai parter, în mijlocul unei grădini, în puternic contrast cu stereotipul blocurilor înconjurătoare, ca un martor al Bucureștiului de altădată. ” – Grigore Bărgăuanu și Dragoș Tănăsescu, Dinu Lipatti

Foișorul de intrare este marcat de un portal în formă de arc-potcoavă, specific Art Nouveau-ului francez. Podul, care găzduia camerele servitorilor, este relizat cu o măiestrie excepțională, atât ca formă, cât și ca inovație structurală. A fost realizat în colaborare cu Alexandru Dimitriu, recunoscut pentru numeroase alte acoperișuri, precum cel al Ateneului, al Palatului Patriarhal sau al Bibliotecii Naționale. Interiorul ramâne în armonie cu exteriorul casei, impresionând prin atmosfera burgheză specific sfârșitului de secol XIX. Aerul este clasic, distins, iar spațiile interioare ale aripii principale s-au păstrat aproape nealterate.

Dinu Lipatti a locuit în această casă până în anul 1943, când a plecat definitiv Elveția. Apoi, în casă au rămas Valentin Lipatti – fratele, Ana Lipatti – mama și Doica. În 1950, casa a fost naționalizată, iar după trei ani, familia Lipatti – ce mai rămăsese din ea – a părăsit-o definitiv, casa având ulterior  mai mulți proprietari, până în prezent.

În cadrul evenimentului nostru academicianul Sorin Vasilescu va susține conferința intitulată „Petre Antonescu – 150”, care va fi urmată de Recitalul Extraordinar „Lipatti – Enescu – Jora” susținut de pianista Ilinca Dumitrescu. Programul Recitalului cuprinde compoziții ale unor mari muzicieni stârns legați de Casa Lipatti: „Nocturna pe o temă moldavă” a lui Dinu Lipatti, dedicată lui Mihail Jora, „Fuga a 4” de Dinu Lipatti, cele trei caiete intitulate „Poze și Pozne” de Mihail Jora, dedicate pianistei Ilinca Dumitrescu, „Melodie” și „Carillon Nocturne” din Suita nr.3 opus 18 de George Enescu.

Academicianul Sorin Vasilescu, arhitect, profesor universitar, doctor în arhitectură, Membru UAR, OAR, membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru al Centrului de Studii Palladiene de la Vicenza, membru al AEEA (Asociaţia Europeană pentru învăţământul de Arhitectură, Visiting Professor la facultăţile de arhitectură din Strasbourg, Liège, Milano şi Torino a fost recompensat cu numeroase distincţii şi decoraţii, cum ar fi: Marea Cruce Patriarhală (2000), Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler (2000) şi Ofiţer (2004); Membru de Onoare al Uniunii artiştilor bisericeşti (1998), Premiul „Duiliu Marcu” al Academiei Române (2015). In calitate de profesor universitar la UAUIM, a fost titularul cursurilor de: Istoria Arhitecturii Moderne şi Contemporane, Comunicări vizuale, Arhitectura spaţiului interior, Stiluri și Istoria Artelor Vizuale. Sorin Vasilescu este membru al Senatului UAUIM, coordonator şi îndrumător al proiectelor de an, proiectelor de diplomă, al examenelor de licenţă, a lucrărilor de dizertație, conducător de doctorate, preşedinte al ICOMOS – Consiliul Internaţional al Monumentelor – Comitetul naţional român (2002-2006), Director al Şcolii doctorale a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu”; (2004-2008), Președinte al Comisiei Naționale pentru Monumente de For Public (CNMFP) din 2013-2017. Președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (CZ5) din 2017; Membru al plenului Comisiei naționale a Monumentelor Istorice (cf. Ordinul Ministrului Culturii nr. 2493/ 18.06.2018).

Pianista Ilinca Dumitrescu, nume de prestigiu al artei interpretative româneşti, personalitate artistică de anvergură internaţională, a concertat în oraşe din 5 continente, 46 de ţări, 39 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. S-a născut la Bucureşti, într-o familie de artişti (tatăl – compozitorul Ion Dumitrescu, profesor universitar emerit, membru corespondent al Institutului Franţei – Académie des Beaux-Arts, mama – poeta şi actriţa Mariana Dumitrescu). A studiat cu profesori celebri: Cella Delavrancea şi Mihail Jora în România, Stanislav Neuhaus şi Iakov Flier la Conservatorul de Stat P. I. Ceaikovski din Moscova, absolvit în 1978 cu distincţia maximă Diplomă de Merit. Este deţinătoarea celor mai importante premii în ţara sa natală (Premiul Academiei Române – 1995, Premiul Institutului Cultural Român – 2003, Premiul Radio România Cultural – 2005 etc.), dar şi a multor distincţii internaţionale (printre care Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana – 2005, acordată de către Preşedintele Republicii Italiene, şi Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres – 2012, din partea Guvernului francez). În anul 2013, Ilinca Dumitrescu a primit Premiul Forumului Muzical Român pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică de-a lungul a cinci decenii. Activitatea sa artistică se desfăşoară în varii domenii: pe lângă aceea de pianistă concertistă (în 1980 devine solistă concertistă de stat), este şi muzicolog (obţine titlul de Doctor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti cu calificativul maxim summa cum laude), pedagog (a predat cursuri de măiestrie în Cehia – 1991 – 1997 – Festivalul Internaţional al Boemiei de Sud – patronat de Lord Yehudi Menuhin,  S.U.A., Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaysia, Perú), muzeolog (între anii 1994 – 2006 a fost director al Muzeului Naţional George Enescu din Bucureşti), realizator şi producător TV al emisiunii Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi (postul de televiziune România de Mâine, unde a şi condus Departamentul Muzical aproape un deceniu). Deţine o discografie semnificativă, discul său 14 Sonate de Domenico Scarlatti fiind selecţionat în 1986 de către International Record Critics Award, reunit la New York, printre cele mai bune albume ale anului, stând alături de cele ale unor Emil Gilels, Radu Lupu sau Murray Perahia. Repertoriul său extrem de vast include concerte cu orchestră (marile opusuri din creaţia clasică şi romantică), piese de recital solo (printre care programe de autor – Bach, Scarlatti, Haydn, Mozart, Beethoven, Schumann, Chopin, Schubert, Albéniz, Sibelius, Messiaen, Enescu, Jora – integrala creaţiei pentru pian), muzică de cameră, lied, o preocupare aparte fiind promovarea muzicii româneşti clasice şi contemporane, dar şi a creaţiei universale din sec. XX – XXI.

Conceptul evenimentului „Omagiu Arhitectului Petre Antonescu la Casa Artelor Dinu Lipatti” aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.