George Simion critică dur legea pensiilor speciale și pe cea care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat: Minciuni și populism deșănțat!
Preşedintele AUR, George Simion, a criticat miercuri proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat din cauza excepţiilor care au fost introduse, dar şi legea pensiilor speciale, afirmând că aceste acte normative sunt doar „populism deşănţat, forme golite de conţinut, afectând căţeii şi nu dulăii”.
„Denunţăm aceste legi care au trecut într-un mod deşănţat, golite de conţinut, afectând căţeii şi nu dulăii, cum am auzit în plenul Camerei Deputaţilor. Astăzi, în Camera Deputaţilor, au fost consideraţi din nou speciali cei de la ANCOM, cei de la ANRE, cei de la BNR şi bineînţeles primarii, miniştrii, secretarii de stat, parlamentarii. Toate aceste categorii au voie să cumuleze pensia cu salariul, sub pretextul fals că li s-ar încălca dreptul de a alege şi de a fi ales. Nu, doar vor fi lipsiţi de remuneraţia financiară. Aşa că noi nu putem fi de acord cu această formă golită de conţinut a legilor, aşa cum s-a întâmplat şi cu pensiile speciale, care nu vor afecta pe motiv de neconstituţionalitate parlamentarii. Este doar populism deşănţat, minciuni, spre a-i convinge pe români că, vezi Doamne, s-au tăiat pensiile speciale. Nu s-au tăiat pensiile pentru cei mai speciali dintre speciali”, a precizat Simion la o conferinţă de presă.