Dan Vîlceanu a fost exclus din PNL. Urmează Florin Cîțu?

BEX al PNL a votat, luni, pentru excluderea din partid a deputatului Dan Vîlceanu, fost ministru de Finanțelor în Guvernul Cîțu.

Dan Vîlceanu a fost exclus din PNL, a anunțat Nicolae Ciucă. BEX PNL a votat, luni, cu 25 de voturi „pentru” și 8 voturi „contra” pentru excluderea din partid a deputatului Dan Vîlceanu, fost ministru de Finanțe. Sancționarea lui Vîlceanu a fost votată după ce acesta, un apropiat al fostului premier Florin Cîțu, a votat la vedere împotriva învestirii Guvernului Ciolacu din care face parte și PNL.

Solicitatea de excludere a venit din partea filialei PNL Gorj, acolo unde Dan Vîlceanu era înscris.

Dan Vîlceanu a explicat că votul său a fost strict împotriva persoanei premierului, pentru că Marcel Ciolacu a acuzat în repetate rânduri PNL-ul de furt și afaceri necurate în pandemie, astfel că nu poate acum să-i dea votul său pentru a fi prim-ministru.

Dan Vîlceanu este un apropiat al fostului premier PNL Florin Cîțu, în mandatul căruia a fost ministru. După ce Florin Cîțu a fost înlăturat de la șefia PNL și a Guvernului, Vîlceanu a pierdut și el șefia PNL Gorj, dar și funcția de secretar general PNL.

Urmează ca un vot de excludere a lui Vîlceanu să se dea și în BPN al PNL.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Stroi Ion spune

    Vâlceanu și familia lui, a făcut mult rău zonei de unde se trag ei, zona Olteniei, dar și României, prin deciziile luate în perioada cât a fost ministru. Dacă nu dă socoteală pentru cea făcut, nu e corect și el și toți care au jefuit țara, trebuie să răspundă material. Excluderea din partid fără a li se calcula prejudiciu material, este că un refugiu din calea unei furtuni.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.