Succes al primarului general, Nicușor Dan: Autorizația de construire care forma obiectul unui litigiu aflat în instanță poate fi verificată de către Inspectoratul de Stat în Construcții!
Primarul general, Nicușor Dan, a declarat că judecătorii Curții de Apel București au anulat, la cererea Primăriei Capitalei, o prevedere absurdă dintr-un ordin al Ministerului Dezvoltării. Potrivit acesteia, o autorizație de construire care forma obiectul unui litigiu aflat în instanță nu mai putea fi verificată de către Inspectoratul de Stat în Construcții, a mai spus primarul general.
„Este motivul pentru care nici Inspectoratul, nici prefectul n-au făcut nimic în cazul Modrogan 1A și în alte cazuri. În plus, un dezvoltator interesat putea să evite controlul Inspectoratului rugând un prieten să-i conteste autorizația pentru motive inventate”, a conchis Nicușor Dan.