Rezultate examen Definitivat 2023. Sute de candidați au luat note sub cinci!

Rezultatele pentru examenul de Definitivat 2023 au fost publicate de Ministerul Educației. Notele obținute de profesori la examenul de definitivat sunt publice în centrele de examen, dar și pe site-ul dedicat examenului, definitivat.edu.ro.

Ministerul Educației a anunțat că rata de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 76.97%, în creștere cu peste 6% față de anul anterior (70,80% ) și cu aproape 4% față de anul 2021 (72,90%). Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 25 iulie, ora 11:00, pe site-ul dedicatdefinitivat.edu.ro, dar și în centrele de examen.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă, 5.905 candidați cu medii între 8 și 10 (dintre aceștia, 117 candidați au promovat cu media 10.)

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Rezultate înregistrate la proba scrisă (parte constitutivă a examenului).

Proba scrisă a fost susținută în 42 de centre de examen la 105 discipline, iar lucrările au fost evaluate în 7 centre organizate la nivel naţional.

Dintre cei 8.485 candidaţi cu drept de participare, au fost prezenți la proba scrisă 8.008 candidați (94,38%), care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

-au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;

-dețin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Dintre aceștia, 330 de candidați s-au retras, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.

Astfel, din totalul celor 7.672 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.029 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 131 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 421 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99.

Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 394 de candidați.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.