Premierul Ciolacu, promisiune onorată: „Toată lumea vede că există o scădere semnificativă la anumite produse faţă de tarifele de luna trecută!”
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că produsele alimentare nu s-au mai scumpit după intrarea în vigoare a ordonanţei privind reducerea preţurilor la alimentele de bază şi i-a îndemnat pe membrii Cabinetului să verifice, la fel ca ministrul Agriculturii, preţurile din magazinele din ţară.
El a subliniat, totodată, că inflaţia a ajuns la „o singură cifră”.
„La zece zile după intrarea în vigoare a ordonanţei privind reducerea preţurilor la alimentele de bază, toată lumea vede că există o scădere semnificativă la anumite produse faţă de tarifele de luna trecută. Mai mult, putem observa cu toţii că produsele alimentare nu s-au mai scumpit”, a declarat Ciolacu.
Potrivit acestuia, ordonanţa adoptată de Guvern îşi atinge scopul.
„Doresc să îl felicit pe domnul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, pentru perseverenţă. A lucrat din greu ca să putem adopta această măsură esenţială, iar acum domnul ministru merge zilnic în supermarketuri să vadă preţurile. Cred că fiecare ministru şi demnitar trebuie să facă la fel în magazinele din toată ţara. În loc de invenţii precum penuria, falimentul şi alte grozăvii, astăzi, realitatea arată că sunt preţuri cu 30% – 40% mai mici la anumite produse de bază. Mai mult, inflaţia este cu o singură cifră. Acesta este adevărul”, a transmis Marcel Ciolacu.