Fostul ministru al Economiei, Virgil Popescu, nu dă șanse procesului OMV împotriva României la Curtea de Arbitraj!

Austriecii de la OMV au dat România în judecată pe clauza de preempţiune din legea offshore privind vânzarea gazului din Marea Negră. Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a declarat că nu crede că OMV are vreo şansă la Curtea de Arbitraj.

Virgil Popescu aruncă bomba despre procesul OMV împotriva României! Virgil Popescu a făcut referire la articolul 20 din legea offshore, care are o clauză de preempţiune, conform căreia România are drept de preempțiune la achiziția gazelor naturale.

Fostul ministru a subliniat că acest lucru înseamnă că gazul din Marea Neagră va fi oferit spre vânzare mai întâi statului român şi apoi în afara României.

„E o clauză pe care eu am scris-o în legea offshore, evident discutată în coaliţie cu cei doi preşedinţi, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, cu Kelemen Hunor şi cu liderul minorităţilor, toţi patru semnând legea offshore. Ultima mea discuţie cu ei a fost foarte clară, nu se modifică, premierul de atunci a spus la fel, mă bucur că astăzi, în aceeaşi formulă, preşedintele PSD a spus la fel”, a declarat Virgil Popescu la Prima News.

Virgil Popescu nu crede că Austria are vreo șansă la Curtea de Arbitraj, pentru că legea offshore este o lege bună, are o clauză de stabilitate foarte clară și prevede că toţi au aceeaşi obligație ca atunci când vând contracte în afară să le vândă mai întâi statului român prin Agenţia Rezervelor de Stat, iar în cazul unei crize energetice, se pot introduce restricţii de preţ şi cantitate.

„Eu, unul, nu aş spune că trebuie să dăm ceva în schimbul Schengen. Nu, este dreptul nostru, al României, să intrăm în Schengen şi ne vom bate şi sunt convins că vom intra la un moment dat. Am discutat de nenumărate ori la Consiliul pe Energie cu ministra austriacă a energiei, care nu este din acelaşi partid cu premierul Nehammer, e de la verzi şi mi-a spus că dânsa şi partidul ei susţin intrarea României în Schengen şi îi pare rău de ceea ce se întâmplă”, a mai spus Virgil Popescu.

Declarațiile lui Virgil Popescu au venit la scurt timp după ce premierul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere la Palatul Victoria cu o delegaţie a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, în cadrul căreia au fost discuţii despre exploatarea gazelor din Marea Neagră, prin Neptun Deep.

Premierul ținut să precizeze că atitudinea cancelarului Karl Nehammer, care blochează România la Schengen, nu va afecta imaginea OMV Petrom în ţara noastră.

Totodată, Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul României va da Austria în judecată la Curtea Europenă de Justiție în luna decembrie, dacă Viena se va opune și la viitorul Consiliu JAI aderării României la Schengen.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.