Anunț șoc al Ministerului Educației: Elevii pot primi burse de merit și dacă au medii de 5 și 6!

Elevii pot lua bursă de merit și cu medii de 5, 6, 7, dacă sunt în primii 30% din clasă, a precizat secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, la TVR Info. Florian Lixandru a anunțat că joi Ministerul va trimite precizări inspectoratelor școlare în acest sens.

Elevii pot lua bursă de merit în anul școlar 2023 – 2024 și cu medii de 5, 6 sau 7 dacă sunt în primii 30% din clasă, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru.

”Ne adaptăm condițiilor din fiecare unitate de învățământ. Tocmai de aceea și această formulă de acordare a burselor de merit, raportate la realitatea din fiecare de învățământ, ține cont de condițiile specifice ale fiecărei unități de învățământ, ale fiecărei comunități din care fac parte copiii. De aceea, legea spune că se acordă burse de merit pe baza rezultatelor învățătură pentru 30% din efectivul fiecărei clase. Vorbim de o clasă unde 30% înseamnă nouă copii cu medii peste 9.50, dar vorbim și de o clasă unde nouă copii înseamnă o listă de elevi cu medii peste opt, peste șapte, poate”, a spus secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru.

Condiția esențială este ca elevul să aibă media 10 la purtare. ”Deci, dacă n-ai 10 la purtare, nu poți fi beneficiar al unei burse de merit sau al unei burse de excelență”, a mai spus secretarul de stat.

Oficialul din Educație a venit și cu clarificări privind bursa de merit în cazul unui elev care s-a transferat într-o altă clasă. În acest caz se acordă bursă de merit elevului transferat doar dacă se încadrează în primii 30% de elevi ai clasei în care s-a transferat sau are media peste 9.50.

”În funcție de media generală cu care am terminat clasa a IX-a anul acesta, raportarea se face la nivelul colectivului de elevi din care fac parte. Deci, dacă mă duc într-o clasă de elevi formată din 28 de elevi, atunci aplic procentul de 30% la cifra de 28. O să îmi dea nouă și un pic mai mult, deci vor fi 10 elevi. Dacă mă situez în primii 10 elevi ca medie generală, atunci voi beneficia de bursă de merit. Dacă nu mă situez în primii 10, atunci nu obțin. Dar dacă am o medie de cel puțin 9.50 și nu mă situez în primii 10, atunci lista va fi extinsă și voi putea beneficia de bursă de merit la nivelul clasei respective.”, a spus Florian Lixandru la TVR Info.

Pentru primele două luni, septembrie și octombrie, termenul de plată va fi de 15 noiembrie, iar pentru lunile următoare termenul va fi de 15 a lunii următoare.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.