Premierul Ciolacu avertizează dur Austria: Dacă nu acceptă România în Schengen, guvernul român îi va interzice accesul la exploatarea gazului!

Un proiect vizând gazele din Marea Neagră este prins într-o serie de dispute diplomatice datorate opoziției Austriei față de aderarea României în Spațiul Schengen fără frontiere din Europa. În cazul în care cancelarul federal rămâne neclintit, Bucureştiul va face ca exploatarea din Marea Neagră să devină mai dificilă.

Faptul că refuzul Austriei faţă de aderarea României (respectiv a Bulgariei) la Schengen ar putea avea pe termen lung consecinţe neplăcute pentru Viena, trebuie să fi fost înţeles într-un târziu de către toţi factorii implicaţi, în momentul în care premierul României, Marcel Ciolacu, a precizat că daunele produse în urma veto-ului a ajuns în România la o estimare economică de 2%.

Primele consecinţe concrete ale respingerii clare a extinderii spaţiului Schengen de către guvernul austriac au devenit vizibile vineri:  potrivit unei relatări din „Financial Times”, guvernul român vrea să insiste asupra unei legi care să permită „în situaţii excepţionale” accesul Bucureştiului la procesul de exploatare a gazului până când Austria nu va fi de acord cu aderarea sa la Schengen.

Moneda de schimb în acest context este câmpul de exploatare Neptun Deep din Marea Neagră.  La acest proiect ce urmează să intre în producţie în 2027, OMV deţine jumătate din acţiuni – celălalt partener fiind compania Romgaz. Volumul gazului exploatabil este estimat la 100 miliarde metri cubi. Pentru comparaţie, Austria a consumat în ultima vreme 9 miliarde metri cubi pe an, iar volumul investiţiei a fost stabillit la 4 miliarde euro.

Compania energetică austriacă OMV deține parțial platforma Neptun Deep de pe coastele României, de unde, începând din anul 2027, ar putea fi pompate 10 miliarde de metri cubi. Luna trecută, premierul român, Marcel Ciolacu, a declarat că guvernul său nu intenționează să modifice o lege pe tema comercializării gazelor de pe malurile țării – o decizie față de care OMV ridică obiecții – atâta vreme cât Austria continuă să se opună aderării țării sale la Spațiul Schengen, relatează și Financial Times preluat de Rador Radio România.

“Vom continua proiectul bazându-ne pe forma actuală a legii din domeniu, România continuând totodată să își susțină argumentele cu privire la intrarea sa în Spațiul Schengen, inclusiv în fața instanțelor europene, în cazul în care Austria nu își schimbă poziția”, a declarat Ciolacu în fața jurnaliștilor după întrevederea avută cu o delegație OMV de la București, pe data de 18 septembrie.

În iunie, OMV a reclamat România la o curte internațională de arbitraj după ce Bucureștiul a schimbat o lege pe tema gazelor din largul mării, ea prevăzând un veto al guvernului asupra unor contracte private “în situații de urgență”. Statul român controlează 50% din platforma Neptun Deep, cealaltă jumătate fiind deținută de OMV Petrom.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.