Drulă critică dur votul PSD și PNL pe tema „menținerii pensiilor speciale”: Prin acest vot este sfidată întreaga societate românească care nu beneficiază de aceste privilegii!
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat luni că a trăit cu prilejul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, când a fost votat proiectul pensiilor speciale, „încă un moment ruşinos al democraţiei româneşti – menţinerea încă 40 de ani a pensiilor speciale”.
„Am trăit în plen încă un moment ruşinos al democraţiei româneşti – vot al PSD şi PNL pentru menţinerea încă 40 de ani a pensiilor speciale. Practic prin acest vot este sfidată întreaga societate românească care nu beneficiază de aceste privilegii. Toţi oamenii care contribuie sau au contribuit la pensie şi primesc pensie pe baza acelei contribuţii sunt astăzi scuipaţi în cap de domnul Ciolacu care a instituit un nou principiu constituţional: principiul privilegiului care odată acordat rămâne pe veci acordat. A înţeles greşit citirea Constituţiei care vorbeşte de drepturi, nu de privilegii”, a declarat Drulă la finalul şedinţei de plen.
Potrivit acestuia, pensiile speciale sunt „un cancer care macină solidaritatea dintre români”.
„Sunt pensii nesimţite, ca cea de 18.000 de lei a preşedintelui PNL, preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, pensii care sfidează pe cei care abia se descurcă cu traiul de pe o zi pe alta, pensii care se bazează pe cu totul alt principiu decât cel al contribuţiei acordate, se bazează, iată, mai nou şi pe sporuri nepermanente, pe toate şmecheriile posibile şi ni se spune de către această coaliţie toxică care nu e în stare să se gândească nici la ce se va întâmpla cu ţara peste doi sau trei ani, că peste 40 de ani vor fi eliminate. Nu putem fi de acord cu o republică a privilegiilor, nu este nimeni mai presus în România de democraţie, niciun Enache de la PSD la CCR, şi nimeni nu este mai puternic decât principiile democratice. Eu şi colegii mei de la USR ne vom lupta până la ultima picătură de energie ca în anii ce vin principiile pe care e construită republica noastră – cele ale egalităţii în drepturi – să fie respectate”, a transmis deputatul USR.
El a amintit că USR a pus eliminarea pensiilor speciale în PNRR, respectiv trecerea tuturor pensiilor la contributivitate.