Scandal: Salariile directorilor de școli, creșe și grădinițe vor fi majorate!
Majorarea salariilor directorilor de școli, creșe și grădinițe cu 1.500 de lei brut, avizată în comisia de învățământ. Inițial, președinta comisiei, deputata PSD Gliga Dumitrița, a vrut să amâne discuția pentru că nu există fundamentare fiscală.
Majorarea salariilor directorilor de școli a fost avizată miercuri în ședința comisiei de învățământ. Este vorba despre un amendament inițiat de UDMR și PNL la Ordonanța de urgență 57/2003 și vine în contextul în care 2500 directori de școli și grădinițe i-au cerut salarii mai mari premierului Ciolacu, printr-o scrisoare deschisă, pe 29 august, nemulțumiți că au salarii mai mici ca ale profesorilor fără funcție. Inițial, președinta comisiei, deputata PSD Gliga Dumitrița a propus amânarea discuției pe acest amendament pe motiv că “Ministerul de Finanțe nu îl susține și că Ministerul Educației trebuie să prezinte fișa fiscală pentru susținerea acestui amendament”. La propunerea vicepreședintelui comisiei, deputatul UDMR Szabo Odon, amendamentul a fost susținut de toate partidele din comisie. “Mă gândesc că fără o acoperire financiară nu ar fi spus premierul că va da bani”, a spus vicepreședintele comsiei. “Directorii de școli ar putea primi majorările salariale promise din decembrie, dacă în următoarele 2 săptămâni se dă votul în plen”, a mai spus Szabo Odon pentru Edupedu.ro.
Amendamentul privind majorarea salariilor directorilor de școli a fost într-un final susținut de întreaga comisie și a trecut de avizare. Inițial, președinta comisiei de învățământ din Camera Deputaților a început ședința cu propunerea de a amâna luarea unei decizii. Deputata PSD Gliga Dumitrița a subliniat că Ministerul de Finanțe nu susține amendamentul și cere o analiză a impactului bugetar de la Ministerul Educației, iar în plus, premierul Ciolacu a anunțat luni că va fi o comisie care va discuta cu sindicatele și ministerul muncii despre rezolvarea acestor inechități.
“Ministerul Finanțelor nu susține acest amendament și, mai mult decât atât, se pronunță asupra faptului că Ministerul Educației trebuie să prezinte, conform articolelor din lege, fișa fiscală pentru susținerea acestui amendament. Drept urmare, am formulat o adresă către Ministerul Educației prin care solicităm aceste lucruri, adică fișa fiscală și susținerea financiară, impactul bugetar în ce privește acest amendament. (…) Discuțiile sunt atât de delicate și atât de complexe și mai mult decât atât, vizează eliminarea tuturor inechităților în ce privește salarizarea din sistemul de învățământ, încât eu astăzi nu vreau să vă solicit să respingem acest amendament. Nu vreau să vă supun la vot un aviz negativ nici într-un caz, mai ales că vorbim despre ordonanță de urgență. Eu vreau doar să vă solicit să fim responsabili să amânăm votul pentru avizul pe această ordonanță de urgență, tocmai ca să putem să luăm o decizie care se va putea aplica ulterior”, a spus deputata PSD Gliga Dumitrița.