Scriitoarea Ali Smith, cel mai bun roman pe 2014
Scriitoarea scoţiană Ali Smith a fost recompensată, luni, cu prestigiosul premiu literar Costa Book pentru cel mai bun roman pe 2014, care i-a fost acordat pentru volumul „How To Be Both”.
Ali Smith, care a primit Ordinul Imperiului Britanic în rang de Comandor chiar de Revelion, câştigase anterior cu acest roman premiul Goldsmith şi s-a aflat pe lista scurtă a scriitorilor nominalizaţi la prestigiosul Booker Prize, informează bbc.com.
Concentrându-se pe viaţa unei adolescente îndoliate care trăieşte în zilele noastre şi pe viaţa unui artist renascentist din 1460, romanul „How To Be Both” a fost publicat în două versiuni, ambele cu aceeaşi copertă, dar cu cele două jumătăţi ale cărţii inversate. Ceilalţi scriitori nominalizaţi la Costa Book Award pentru cel mai bun roman din 2014 au fost Neel Mukherjee, Monique Roffey şi Colm Toibin.
Scriitoarea scoţiană Ali Smith a câştigat în 2005 Costa Book pentru cel mai bun roman de debut, cu volumul „The Accidental”.
Profesorul de limba engleză Jonathan Edwards a câştigat Costa Book pentru poezie, cu volumul său de debut, „My Family and Other Superheroes”, care conţine versuri comice despre Even Knievel, Sophia Loren şi un hipopotam recalcitrant. Emma Healey s-a impus la categoria „cel mai bun scriitor debutant”, cu volumul „Elizabeth Is Missing”, iar Kate Saunders a triumfat la categoria „cea mai bună carte pentru copii”, cu volumul „Five Children On The Western Front”.
Volumul „H is for Hawk”, de Helen Macdonald, s-a impus la categoria „cea mai bună biografie”.În 2013, Costa Book Award la categoria „cel mai bun roman” i-a revenit scriitoarei Kate Atkinson, pentru volumul „Life After Life”.
Costa Book Awards, care se acordă pentru cinci categorii de opere literare, recompensează volumele publicate în anul precedent, scrise de autori care locuiesc în Marea Britanie şi în Irlanda. Câştigătorul fiecărei categorii primeşte un cec de 5.000 de lire sterline (6.380 de euro), iar câştigătorul Costa Book of the Year – ce va fi anunţat pe 27 ianuarie – este recompensat cu 30.000 de lire sterline (38.272 de euro).
De la introducerea Costa Book of the Year, în 1985, acest trofeu literar a fost câştigat de 11 ori de un roman, de cinci ori de un roman de debut, de cinci ori de o biografie, de şapte ori de un volum de poezie şi o singură dată de o carte pentru copii.
Prestigioasele premii Costa Book au fost cunoscute până în 2006 drept premiile Whitbread. Numele distincţiilor, create în 1971, a fost schimbat în 2007, pentru că Societatea Whitbread, activă în domeniul hotelier, a decis să se retragă din poziţia de sponsor. În prezent, premiile sunt sponsorizate de Costa Coffee, o filială a Whitbread.