Maria Grapini are cele mai multe rapoarte asumate din delegația României în PE! Influențarea legislației europeană ținând cont de specificul național, prioritatea eurodeputatului PUSL!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

În calitatea sa de raportor, europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, a avut numeroase dosare în comisiile de specialitate ale PE în primii patru ani ai actualului mandat (2019-2023).

Să fii eurodeputat înseamnă mai mult decât să participi la dezbateri și să votezi propunerile legislative. Printre sarcinile deputaților se mai află și întocmirea unui raport pentru prezentarea poziției Parlamentului asupra unei propuneri legislative, coordonarea grupurilor în cadrul unei comisii, urmărirea progresului unui raport sau pregătirea unui aviz asupra propunerilor legislative.

De câte ori sosește la Parlament o propunere legislativă, comisia de specialitate care se ocupă cu subiectul propunerii întocmește un raport. De exemplu, dacă este vorba despre combaterea fraudei, raportul va fi întocmit în Comisia pentru control bugetar; dacă este vorba despre instituirea Programului „Vamă” , raportul va fi întocmit în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorului.

Comisia de specialitate numește un eurodeputat pentru întocmirea raportului. Acesta, cunoscut sub numele de raportor, consultă grupurile politice și experți în domeniu, uneori în cadrul unor audieri publice. Pe baza informațiilor primite, deputatul sau deputata scrie un raport, cu modificări în urma negocierilor cu raportorii celorlalte grupuri politice (numiți raportori alternativi) se ajunge la compromisuri pe textul raportului, care este votat în comisia de specialitate, apoi în plen, de către toți eurodeputații.

Menționăm că în perioada următoare europarlamentarul Maria Grapini va contribui și la întocmirea altor rapoarte din comisiile de specialitate din care face parte, în calitate de raportor.

Maria Grapini are cele mai multe rapoarte asumate din delegația României, deoarece așa poate să influențeze legislația europeană ținând cont de specificul național!

Munca unui raportor este una dinamică și plină de negocieri!

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.