Decizie șoc: Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost închisă până la finalul anului. Cursurile se vor ține online!
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost închisă până la finalul anului, după ce aproape 100 de studenți au acuzat toxiinfecție alimentară. Studenții vor fi trimiși acasă până după sărbătorile de iarnă, iar cursurile se vor ține online.
Conducerea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a anunţat, sâmbătă, că începând de săptămâna viitoare şi până la vacanţa de Crăciun studenţi ai acestei instituţii vor face cursuri online. Motivul: urgentarea activităţilor de reabilitare şi modernizare a spaţiilor sediului central al instituţiei de învăţământ.
În ultimele zile, sindicatul poliţiştilor Europol a atras atenţia asupra „condiţiilor mizere” în care îşi desfăşoară activitatea unitatea de învăţământ, publicând imagini din sediul acesteia. Circa 100 de studenți au ajuns la spital cu toxiinfecție după ce au primit mâncare în care se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi sau carne altearată cu miros înțepător.
”Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului.
După 10 zile în care am arătat condițiile insalubre, precare, periculoase, mizere, ce nu puteau fi comparate nici măcar cu cele din penitenciare, Consiliul de administrație și Senatul Academiei de Poliție “A. I. Cuza” au luat decizia de a trimite studenții acasă, cel puțin până după sărbătorile de iarnă.
Această decizie vine în contextul presiunii mediatice, dar și a refuzului conducerii Academiei de a ne permite accesul zilnic, pentru a monitoriza condițiile în care studenții și angajații instituției de învățământ își desfășoară activitățile. Să nu uităm că nici până în acest moment, nu avem rezultatele probelor de laborator ca urmare a focarului de toxiinfecție alimentară.
Vă promitem că nu ne vom opri aici. Timp de un an, studenții și angajații Academiei au fost victimele unor incompetenți, împuterniciți/desemnați susținuți politic, plătiți cu salarii de “lucrări de excepție” majorate cu 50%, în timp ce firmele care au primit milioane de euro pentru modernizarea instituției au lucrat cu zilieri, în șantiere care încălcă normele legale, realizând lucrări de proastă calitate.
Faptul că timp de 10 zile, niciun oficial al Academiei nu a fost cel puțin cercetat disciplinar și nici nu li s-au încetat împuternicirile celor responsabili, demonstrează că interesele financiare sunt uriașe și nu puteau fi tolerate fără susținere de la vârful MAI.
Le mulțumim pe această cale studenților, părinților, cadrelor didactice și membrilor care ne-au sprijinit în demersul nostru de arăta ce se întâmplă în spatele porților închise din Academia de Poliție “A. I. Cuza”, a transmis Sindicatul Europol.