PENNY România deschide magazinul cu numărul 360
PENNY România continuă în ritm alert planul de expansiune și deschide magazinul cu numărul 360 în Segarcea, județul Dolj. Începând cu 6 decembrie, clienții din zonă sunt așteptați să experimenteze ambientul modern, prietenos și accesibil, reprezentând evoluția strategică a brandului în România.
Designul magazinelor PENNY oferă o experiență plăcută clienților, evidențiind, totodată, angajamentul companiei în extinderea portofoliului de produse 3RO – produse cu ingredientul principal provenit din România, procesate și ambalate în țară. Experiența la cumpărături este îmbunătățită datorită unei zone extinse dedicate produselor proaspete sau mărcilor proprii realizate conform preferințelor clienților români, spațiul oferind totodată o semnalizare mai vizibilă a promoțiilor și categoriilor principale de alimente.
Noul magazin PENNY își întâmpină clienții cu soluții practice, adaptate stilului de viață agitat, inclusiv produse gata de consum, semipreparate, precum și opțiuni refrigerate sau congelate.
Situat pe strada Unirii nr. 19-21, în orașul Segarcea din județul Dolj, magazinul va funcționa de luni până sâmbătă în intervalul 7:30 – 21:00, iar duminica între 8:00 – 19:00. Oferă 85 de locuri de parcare, din care 3 pentru persoane cu dizabilități, iar suprafața interioară de vânzare este de 858.35 mp.
PENNY Punct reprezintă evoluția strategică a Penny Market în România și este structurată în șapte piloni de dezvoltare: experiență îmbunătățită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată.
Despre PENNY
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 360 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.
PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2023 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.
Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/