Eurodeputatul Maria Grapini trage un semnal de alarmă: Trebuie să avem politici fiscale adaptate la nevoile economiei și ale oamenilor. În niciun caz nu trebuie să aplicăm tot ce spune FMI!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a avertizat că trebuie să avem politici fiscale adaptate la nevoile economiei și ale oamenilor și, în niciun caz, nu trebuie să aplicăm tot ce spune Fondul Monetar Internațional.

„Când am fost ministru (n.r.- între anii 2012 și 2014 Maria Grapini a fost ministru delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism), m-am luptat cu FMI. Românii trebuie să știe că FMI nu este Dumnezeu și, ca atare, nu trebuie să luăm ca literă de lege toate recomandările acestuia. Noi, la nivel național, trebuie să facem o analiză de impact și, de asemenea, trebuie să aducem echitate socială”, a precizat eurodeputatul Grapini.

Potrivit Mariei Grapini, dacă premierul Ciolacu, care a spus că, în anul 2024, nu va majora nicio taxa și niciun impozit, nu a spus adevărul, va suferi un “cost politic”.

De asemenea, europarlamentarul umanist a reiterat necesitatea creșteii investițiilor în contextul în care, în această perioadă, România va mai încasa o tranșă de bani din PNRR.

„Vorbesc din perspectiva anteprenorului și a întreprinzătorului, nu din perspectivă politică. 30 de ani am lucrat în industrie, dar să nu uităm că este o criză în toate statele membre ale UE și am asistat la o modificare a pachetului fiscal. Trebuie însă să adaptăm pachetul fiscal la realitățile economiei noastre și problema pe care eu o pun – și așa ar trebui pusă și de decidenți – este cât scoatem dintr-un euro investit. Așa trebuie să fie calculat, nu să ne rezumăm să facem calcule doar din punct de vedere contabil!”, a conchis eurodeputatul PUSL, Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.