Raport: România are printre cele mai accesibile credite ipotecare din Uniunea Europeană!

România are printre cele mai accesibile credite ipotecare din Uniunea Europeană, luând în considerare salariile medii la nivel naţional şi costurile cumpărării unui apartament cu două camere printr-un credit ipotecar pe 25 de ani, relevă un raport realizat de SVN România Credit & Financial Solutions.

Astfel, rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Bucureşti deţinea la finalul anului trecut un procent de circa 43% din salariul mediu net pe economie la nivel naţional, România având cea mai bună valoare a acestui indicator la nivel regional şi printre cele mai bune valori la nivelul Uniunii Europene.

În analiza SVN România, a fost luată în calcul cumpărarea unui apartament cu două camere mass market, cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, finalizat de cel puţin 30 de ani şi amplasat în afara zonelor centrale şi semi-centrale ale capitalelor din Uniunea Europeană. De asemenea, a fost luat în calcul un credit ipotecar pe 25 de ani, cu un avans de 15% şi cu o dobândă fixă în primii cinci ani, fără a include costurile asociate, precum comisioanele, taxele notariale sau asigurările. Pentru stabilirea dobânzii au fost luate în calcul creditele ipotecare cu dobândă fixă de primele trei bănci din fiecare stat analizat.

Dacă indicatorul SVN are o valoare de 43% în cazul Bucureştiului, rata pentru cumpărarea aceluiaşi tip de apartament în Budapesta ajunge la 80% din salariul mediu din Ungaria, rata pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Varşovia deţine un procent de 83% din salariul mediu din Polonia, iar cea mai puţin accesibilă capitală din Europa Centrală şi de Est este Praga, unde rata medie depăşeşte salariul mediu net pe economie din Cehia, indicatorul având un procent de 115%.

„Nivelul dobânzii nu este singurul indicator relevant pe piaţa bancară: chiar dacă România are dobânzi mai ridicate comparativ cu statele din vestul Europei, costurile totale ale unui credit sunt semnificativ mai ridicate în celelalte state membre UE, în special din cauza preţurilor imobilelor dar şi din pricina costurilor asociate unei tranzacţii (comisioane, taxe şi asigurări), care se pot ridica şi la zeci de mii de euro. 2024 a început cu premise mult mai pozitive pentru piaţa ipotecară locală şi estimăm că dobânzile vor continua să scadă, următoarele luni urmând să aducă şi prima dobândă fixă sub 5,5% pe an”, a comentat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN România Credit & Financial Solutions.

Valori mai reduse ale indicelui rată/salariu sunt întâlnite în Berlin, unde rata medie deţine un procent de 44% din salariul mediu la nivel naţional, în Roma, unde rata medie deţine un procent de aproape 46% din salariul mediu din Italia, şi în Madrid, unde rata medie deţine un procent de 52,5% din salariul mediu la nivel naţional. Cele mai puţin accesibile capitale din vestul Europei sunt Londra şi Paris, în ambele rata medie pentru cumpărarea unui apartament cu două camere având o valoare ce depăşeşte 80% din venitul mediu la nivel naţional.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.