Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, a votat rezoluția privind condamnarea incitării la ură!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul PUSL,  Maria Grapini, membru în grupul S&D, a votat, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, rezoluția privind condamnarea incitării la ură!

„Observăm tot mai mult această incitare în spațiul global, dar și în spațiul UE. Deși Comisia Europeană a prezentat, cu aproape doi ani în urmă, Consiliului European o comunicare intitulată “O Europă mai favorabilă incluziunii’, Consiliul nu a luat nicio decizie în acest sens. Cred că toți ne confruntăm în țările noastre cu incitarea la ură și această situație este extrem de periculoasă pentru că se poate ajunge la violență verbală și chiar la violență fizică”, a punctat eurodeputatul Grapini.

Maria Grapini a menționat că a votat acest raport pentru că trebuie făcuți pași concreți în direcția reglementării și pentru oferirea de explicații foarte clare și a delimitării între ceea ce înseamnă incitarea la ură și ce înseamnă libertatea de expresie.

„Nu vrem să îngrădim libertatea de expresie, dar nici nu putem să acceptăm – și am  numeroase exemple în acest sens – faptul că, în multe state, există oameni politici și oameni din organizații neguvernamentale, finanțate de diverse persoane, care incită la ură. Nu acesta este scopul omenirii. Scopul este iubirea, nu ura!”, a conchis europarlamentarul umanist.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.