Tur de forță al ministrului Energiei, Sebastian Burduja, la Washington: „Aici România este respectată, iar energia este pe buzele tuturor!”

Aflat într-o vizită în SUA, în capitala Washington, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a precizat că aici România este respectată, iar energia este pe buzele tuturor.

Potrivit ministrului, proiectele comune înseamnă prosperitate, locuri de muncă și energie sigură și competitivă.

„Omologul meu, Jennifer Granholm, Secretarul Energiei al Statelor Unite ale Americii, mi-a transmis un mesaj clar: America se bazează pe România ca pilon de stabilitate și dezvoltare pentru întreaga regiune. Doamna Secretar Granholm a acceptat invitația noastră și va fi la București în iulie, alături de miniștri ai energiei din întreaga regiune, pentru un eveniment la nivel înalt. România e lider în sectorul energetic și trebuie să se comporte ca atare.

Sprijinul SUA se concretizează prin accelerarea programului nuclear civil românesc. În proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă, două companii americane de prestigiu, Fluor și Sargent & Lundy, sunt în prima linie. La Doicești continuăm proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni, contând pe implicarea totală a Departamentului pentru Energie (DOE). Ne-am reunit și cu conducerile celor trei companii, iar concluzia este una singură: accelerăm împreună. Reușita României va fi și reușita Americii, iar NuclearElectrica va juca rolul de lider pentru dezvoltarea unor proiecte similare în toată Europa Centrală și de Est”, a precizat Sebastian Burduja.

Alte subiecte pe agenda bilaterală, a mai spus Burduja,  au inclus energia eoliană offshore, repornirea producției de apă grea și energia geotermală. Concret, Directorul General ELCEN, Claudiu Crețu, a semnat la Washington un acord pentru realizarea studiului de fezabilitate privind exploatarea energiei geotermale pentru termoficarea Bucureștiului, cu sprijinul DOE. Un vis mai vechi de-al nostru se împlinește, susține Buruja, prin aceste eforturi: aer mai curat și facturi mai mici la întreținere pentru bucureșteni — fapte, nu vorbe.

Turul de forță al ministrului Energiei a continuat la Capitoliu, prin întâlniri bilaterale cu peste 15 membri ai Congresului, între care: French Hill (Arkansas), Chuck Fleischmann (Tennessee), Pat Fallon (Texas), Mike Turner (Ohio), John Garamendi (California), Brandon Williams (New York), Joe Wilson (South Carolina), Sen. Steve Daines (Montana), Sen. Joe Manchin (West Virginia), Sen. Todd Young (Indiana). Sprijinul lor este vital în asigurarea finanțărilor pentru proiectele energetice din România.

“Relația România-SUA este la un nivel fără precedent. Mulțumesc Ambasadorului Andrei Muraru și echipei Ambasadei, dar și colegilor din Ministerul Energiei și NuclearElectrica, pentru că au făcut posibile toate aceste succese. Am conștiința că împreună reprezentăm cu cinste România”, a conchis ministrul Energiei.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.