Premierul Ciolacu, implicare totală: Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat

Satul românesc trebuie conservat, salvat şi dezvoltat, a declarat, marţi, premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat că acesta nu va fi repopulat dacă nu va exista o coerenţă administrativă în ceea ce priveşte serviciile publice.

Ciolacu, care a participat la sesiunea ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, a evidenţiat că acest deziderat nu poate fi atins decât printr-un parteneriat între administraţia centrală şi locală.

Potrivit prim-ministrului, reformele în administraţie şi comasările de localităţi trebuie „cântărite foarte bine”. El a precizat că a convenit cu preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, ca organizaţia să prezinte, în perioada următoare, minim zece probleme, care vor fi distribuite membrilor Guvernului. Ulterior, vor fi organizate şedinţe, în cadrul cărora vor fi luate decizii.

„Ne trebuie dialog, trebuie împreună să le aşezăm pe hârtie, să vorbim cu curaj despre reforme. Reformele nu înseamnă că desfiinţăm UAT-uri”, a transmis Marcel Ciolacu.

El a arătat că unele zone geografice ale ţării noastre s-au dezvoltat foarte mult, pentru că s-au făcut investiţii în infrastructura mare.

„Cred că şansa pe care o are România în acest moment nu o va mai avea peste cinci ani. Este ultimul tren al României de dezvoltare, pe exerciţiul financiar actual şi pe banii din PNRR”, a punctat premierul.

În opinia sa, pentru tot ceea ce s-a construit în 30 de ani „bezmetic” şi „haotic” a venit o notă de plată. „Este momentul să ne aşezăm cu toţii la masă. Cred că România a reuşit să depăşească cei mai dificili ani ai ei şi să aibă un echilibru macroeconomic”, a explicat Marcel Ciolacu.

„Ştirea principală care va ieşi din această sală, astăzi, pe toate televizoarele, va fi că primarii vor salarii mai mari. Asta este România în care trăim. (…) Sunteţi îndreptăţiţi, dar, după aceste ştiri, percepţia românilor va fi că România se îndreaptă în direcţia greşită. Hai să hotărâm ce vrem! Hai să fim bărbaţi! (…) Hai să venim în faţa românilor cu un plan şi atunci veţi vedea cum percepţia de direcţie greşită a României se va schimba foarte mult. (…) Voi duce cu această coaliţie, cu toţi membrii din Guvernul României, fie că sunt de la PSD sau de la PNL, vom duce acest destin de a aduce România în direcţia corectă”, a adăugat prim-ministrul Ciolacu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.