Romeo Stavarache, candidatul PUSL la Primăria Bacău. Umaniștii „atacă” CJ Bacău cu George Bogdan Duță!

Romeo Stavarache este candidatul Partidului Umanist Social Liberal pentru Primăria Bacău, la alegerile locale din 9 iunie. Pentru președinția Consiliului Județean Bacău va candida din partea PUSL George Bogdan Duță.

„Voi intra în luptă alături de dumneavoastră, alături de echipa pe care am construit-o, vom lupta să ajungem să avem un cuvânt de spus, atât în municipiu, cât și în județ, dar mai ales ne vom bate să câștigăm Bacăul. Mulți vor spune că e un pic cam târziu, că am intrat într-o scenă dominată de interese mai mult sau mai puțin cunoscute. În ultimii patru ani, Bacăul a fost teatrul unor bătălii care au făcut numai deservicii acestui oraș. Rolul nostru acum, în administrație, va fi să așezăm din nou administrația la locul ei, în folosul oamenilor. Și spun în cunoștință de cauză, putem câștiga municipiul Bacău, putem câștiga Oneștiul, ne batem cu șanse reale la cel puțin alte zece primării. PUSL bate la ușa Parlamentului, prin echipa pe care o are, are hotărârea de a juca un rol important în politica românească. Suntem aici pentru oameni”, a spus Romeo Stavarache.

La evenimentul care a avut loc sâmbătă, la Bacău, au participat președintele PUSL, Cristian Popescu Piedone, secretarul general, Simona Man, Lia Ardelean, numărul doi pe lista PUSL pentru europarlamentare, precum și Lavinia Șandru, coordonator comunicare PUSL.
„Nu am venit să vindem iluzii, ci să continuăm un proiect de suflet al unor oameni determinați și foarte serioși, care de 30 de ani fac parte din proiectul umanist, care duc mai departe spiritul umanist.  Asta înseamnă că noi suntem aici să continuăm”, a punctat Simona Man.

„Succesul în politică înseamnă nu să câștigi alegerile, ci ceea ce faci după ce ai câștigat alegerile. Romeo Stavarache a câștigat Primăria Bacău și a pus în aplicare un program ambițios. Acum am convingerea că vom reuși din nou să câștigăm Bacăul”, a transmis Lia Ardelean.

„Cu demnitate, onoare și curaj, vom reuși. Și îl citez pe Cristian Popescu Piedone, vom reuși să facem imposibilul posibil, la alegerile din 9 iunie”, a spus Lavinia Șandru.

Cristian Popescu Piedone, președintele PUSL, și-a exprimat încrederea că, la alegerile din 9 iunie, băcăuanii vor fi alături de umaniști.

„Am mers prin Bacău și am văzut chipul oamenilor. Oamenii nu pot să mai mintă, îți transmit astăzi emoție, venită din traiul de zi cu zi, din promisiunile deșarte de care au avut parte ani întregi. Unii își dau cravata jos la fiecare ciclu de alegeri și spun că se apucă de treabă. Eu timp de 30 de ani am muncit. Îmi pun cravata doar în campania electorală. Absența lui Romeo din peisajul băcăuan s-a văzut. Și el, la fel și eu, am fost învinși de sistemul putred. Dar ne-am ridicat și ne vom ridica deasupra biruitorilor falși, care au promis marea cu sarea. Sunt convins că dumneavoastră rezonați cu realitatea”, a afirmat Cristian Popescu Piedone.   

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.